Cu o zi înainte de începerea cursurilor, autoritățile și directorii școlilor din Cluj au pus pe masă ultimele teme înainte de debutul noului an școlar: siguranța elevilor, autorizațiile, traficul și condițiile din unitățile de învățământ.
Comisarul-șef de poliție Ioan Bogdan a fost împuternicit, luni, să preia conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, pentru o perioadă de trei luni.
Septembrie vine cu motive concrete să ne treci pragul. Cele două restaurante principale și terasele noastre sunt pregătite pentru un nou sezon plin de evenimente, prânzuri gustoase și pauze binemeritate.
Emil Boc împlinește duminică, 6 septembrie, 60 de ani. În ultimul sfert de secol a trecut prin aproape toate treptele importante ale politicii românești. A fost deputat, lider de filială, președinte de partid, primar, prim-ministru și apoi, din nou, primar.
Maria Forna reacționează în conflictul de la ISJ Cluj și apără conducerea Inspectoratului Școlar Județean, susținând că situația a fost judecată după „un paragraf administrativ scos din context”.
O femeie de 34 de ani din Cluj-Napoca a fost reținută pentru 24 de ore după ce a fost prinsă la volan cu o alcoolemie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.