Aeroportul Internațional Cluj a înregistrat cea mai aglomerată săptămână în perioada 3 – 9 august. Numărul pasagerilor care au tranzitat Aeroportul „Avram Iancu” a depășit 91.000, iar într-o singură noapte au fost parcate 23 de aeronave pentru operarea zborurilor charter și a curselor regulate.
Realizarea viaductelor de la Nădășelu – Mihăiești și Mihăiești – Zimbor (A3) va permite asigurarea unei circulații neîntrerupte pe o distanță de 155 km, până la Târgu Mureș.
Consiliul Național al Audiovizualului a decis, marți, să solicite platformei TikTok eliminarea a 90 de videoclipuri referitoare la subiectul „Ambulanța Neagră” în urma dezinformărilor răspândite în social media care au dus la agresarea unui echipaj al Serviciului de Ambulanță din Cluj.
Circulația rutieră pe cei 12 km de autostradă ai secțiunii Zimbor-Poarta Sălajului (A3) a fost deschisă, marți, 11 august. Astfel, șoferii pot circula între nodurile rutiere Zimbor și Românași.
Clujul intră în atmosfera Zilelor Culturale Maghiare. Între 16 și 23 august, centrul orașului găzduiește aproape 600 de evenimente, iar primele programe încep încă din 14 august.
Noul Cod al urbanismului a fost publicat în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în termen de 15 zile. Reglementările vin cu modificări semnificative în domeniul urbanismului, de la proceduri simplificate la responsabilizarea comună a executanților lucrărilor, proiectanților și beneficiarilor.
Două fenomene astronomice vor putea fi urmărite în perioada 12-13 august 2026: eclipsa parțială de Soare și maximul curentului de meteori Perseide. Cercetătorii Observatorului Astronomic al Academiei Române Filiala Cluj-Napoca atrag atenția asupra măsurilor speciale de protecție necesare.