Brandurile și conceptele care conectează generații sunt parte din viziunea RIVUS, proiectul de reconversie și regenerare urbană, de peste 550 de milioane de euro, al companiilor IULIUS și Atterbury Europe. Printre acestea se numără și Brick Depot, care va aduce în cadrul proiectului un Magazin Certificat LEGO®, unul dintre cele mai îndrăgite concepte dedicate creativității, imaginației și distracției adresat atât copiilor, cât și adulților.
Suntem pregătiți să îi întâlnim în fiecare zi în oraș, la serviciu, în spitale sau chiar acasă? Avem curajul să îi lăsăm să ne ajute la curățenie, cumpărături sau la muncă grea?
În urma unor discuții cu cetățenii din zona Pata Rât, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a anunțat o serie de măsuri de sprijin pentru copiii și adulții de acolo.
Stadiul lucrărilor avansează pe loturile trei și patru, parte din proiectul de reabilitare și electrificare a liniei de cale ferată Cluj - Napoca - Oradea.