Avansează lucrările de realizare ale celor două viaducte de pe secțiunea Nădășelu – Mihăiești (A3) din județul Cluj. Progresul efectiv în teren a depășit 50%, iar de la finalul lui 2026 se va putea circula între Zimbor și Târgu Mureș pe o distanță de peste 130 km.
Cu peste 20 de ani de experiență pe șantierele din Cluj și din toată țara, Gabriel Lazăr a văzut piața construcțiilor rezidențiale transformându-se complet. Co-fondator al Project Wise Consult, el povestește cum s-a schimbat mentalitatea proprietarilor clujeni și ce întrebări pun azi oamenii înainte să înceapă o lucrare.
Preșul cu care milionarul sibian Adrian Kreiner ar fi fost sufocat nu ar fi fost depus ca probă, susține avocatul celor doi inculpați condamnați, deocamndată, la închisoare pe viață.