Clujul intră în atmosfera Zilelor Culturale Maghiare. Între 16 și 23 august, centrul orașului găzduiește aproape 600 de evenimente, iar primele programe încep încă din 14 august.
Noul Cod al urbanismului a fost publicat în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în termen de 15 zile. Reglementările vin cu modificări semnificative în domeniul urbanismului, de la proceduri simplificate la responsabilizarea comună a executanților lucrărilor, proiectanților și beneficiarilor.
Două fenomene astronomice vor putea fi urmărite în perioada 12-13 august 2026: eclipsa parțială de Soare și maximul curentului de meteori Perseide. Cercetătorii Observatorului Astronomic al Academiei Române Filiala Cluj-Napoca atrag atenția asupra măsurilor speciale de protecție necesare.
Creșa din Borhanci este finalizată, însă mai are de trecut câteva etape administrative înainte de a primi primii copii. Unitatea, cu o capacitate de 110 locuri, face parte din HUB-ul educațional construit în cartier și ar urma să fie deschisă până la sfârșitul anului.