Actualitate

Tot mai mulți clujeni își plătesc taxele online. Încă o săptămână pentru plata impozitelor pe semestrul al doilea

Numărul clujenilor care și-au achitat impozitele online a crescut cu 61% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

 

 


Joi, 30 septembrie 2021, este termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente celui de-al doilea semestru din anul fiscal 2021.

 


Pentru neachitarea obligațiilor fiscale principale la termenul susmenționat, începând cu 1 octombrie, se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună şi fracţiune de lună, până la data stingerii sumelor datorate, inclusiv.

Modalitățile de achitare a impozitului, puse la dispoziția contribuabililor de către Primăria Cluj-Napoca sunt următoarele:


 - pe platforma de contact https://www.e-primariaclujnapoca.ro/taxe/

Contribuabilii, persoane fizice si juridice, pot solicita inregistrarea ca utilizator al sistemului electronic de incasare a impozitelor si taxelor locale (parola de acces este confidentiala). Informatii privind procedura si actele necesare se gasesc pe site-ul primariei www.primariaclujnapoca.ro;


- cu ajutorul codului QR de pe înștiințarea de plată a impozitelor (care a fost transmisă la începutul anului 2021, conform legii). Scanând cu o aplicație de mobil codul QR, plata taxelor și impozitelor direct de pe telefonul mobil, fără a mai fi necesară crearea unui cont;
- pe www.ghiseul.ro– Contul poate fi creat imediat;
- direct la ghișee.

Mai mulți clujeni și-au plătit taxele online

Gradul de încasare a impozitelor/taxelor pe anul 2021 la persoane fizice este de 88%, iar la persoane juridice este de aproximativ 82%.


Numărul clujenilor care și-au achitat impozitele online a crescut cu 61% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Începând din aceast an, Primăria Cluj-Napoca extinde comunicarea digitală cu cetățenii prin intermediul E-cont – Dosarul digital al cetățeanului pe e-primariaclujnapoca.ro. Clujenii își pot crea astfel un cont de comunicare digitală a documentelor în relația cu Primăria pe www.primariaclujnapoca.ro la secțiunea Administrație/Servicii online/Taxe și impozite.

CITEȘTE ȘI

Cum plătești taxele și impozite online la Cluj, în 2021?

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter