Actualitate

Lucrările pe Șesul de Sus vor fi refăcute! Pivariu: „Nu pot să accept. Am găsit borduri puse strâmb”

Primarul Bogdan Pivariu al comunei Florești a criticat lucrările din zona Șesul de Sus și vrea ca acestea să fie refăcute.

 

 


Primarul a făcut o vizită pe șantier și s-a arătat profund dezamăgit de ce l-a așteptat acolo. 

 


El le mărturisește cetățenilor că realitatea din teren nu corespunde nici pe departecu asumările constructorului.

„În cursul zilei de ieri am efectuat o vizită de monitorizare a stadiului lucrărilor de reparații a infrastructurii rutiere din zona Șesul de Sus. Întrucât sumele alocate din bugetul local pentru astfel de lucrări sunt consistente, am vrut să mă asigur că nivelul calitativ al acestora respectă standardele impuse de documentația de atribuire și obligațiile asumate de către prestator. 


Realitatea din teren însă nu corespunde cu asumările constructorului și în niciun caz nu rezonează cu mesajele pe care le-am trasmis acestuia la semnarea contractului. Am găsit borduri puse strâmb sau care au cedat la asfaltare, guri de scurgere care nu evacuează apa pluvială si chiar denivelări pe alocuri. Din păcate nu pot să accept așa ceva”, a spus primarul.

Bogdan Pivariu le-a solicitat reprezentanților firmei prestatoare să refacă toate lucrările neconforme:


„Pe cale de consecință, am convocat reprezentanții firmei prestatoare la o discuție și le-am solicitat refacerea tuturor lucrărilor care prezintă neconformități. De asemenea, am fost cât se poate de ferm în privința recepției acestor lucrări – se face doar în momentul în care sunt mulțumit de calitatea lor. 

Regret profund disconfortul creat locuitorilor din această zonă dar prefer ca investițiile pe care le facem acolo să îmbunătățească condițiile de mobilitate în mod real și nu doar să cheltuim sume de bani din buget de dragul de a spune ca s-a făcut ceva”, a adăugat primarul.


CITEȘTE ȘI:

Primăria Florești vrea să „ridice” caii, lăsați nesupravegheați pe drumuri. Pivariu: „Se plimbă nestingheriți”

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter