Actualitate

Oraşul care INTERZICE trotinetele în zone pietonale. „O decizie necesară pentru siguranța tuturor”

În Drobeta Turnu Severin, trotinetele vor fi interzise în toate zonele pietonale, pentru siguranța oamenilor. Accidentele în care sunt implicate trotinete s-au înmulțit considerabil și la Cluj.

 

 


Autoritățile locale din Drobeta Turnu Severin au ajuns la concluzia că pentru a proteja siguranța pietonilor, în special pe cea a bătrânilor și copiilor, să recurgă la interzicerea circulației trotinetelor în zone pietonale.

 


„Este o decizie grea, dar necesară pentru siguranța noastră a tuturor, dar mai ales a bătrânilor și copiilor care se feresc cu greu din fața tinerilor vitezomani. Este obligatoriu să reglementăm condițiile de deplasare pentru a evita accidentele. Vor exista avertismente, amenzi, iar celor care nu vor înțelege le vom confisca trotinetele”, a declarat primarul din Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

La Cluj, tot mai multe accidente se petrec, în acestea fiind implicate persoane care circulă cu trotineta. Luna aceasta, o tânără de 21 de ani a fost lovită pe pista de biciclete de un taxi, iar acesta nu este un eveniment izolat. Tânăra ar fi fost lovită deoarece circula pe sens invers, însă și taximetristul a avut partea sa de vină, intrând cu mașina pe banda pe care victima circula.


CITEȘTE ȘI:

FOTO. Trotinetistă de 21 de ani, LOVITĂ de un TAXI pe Calea Mănăștur. Victima circula pe contrasens

 


VIDEO. Încă un accident cu TROTINETA în Cluj! Tânărul s-a rostogolit pe strada Republicii

Ultimele Stiri
abonare newsletter