Actualitate

Vor mai purta elevii mască la școală, din toamnă? Explicațiile ministrului Educației

Ministrul Educației este optimist cu privire la începerea școlii în format fizic, chiar și în contextul unui val patru al pandemiei. Legat de renunțarea purtării măștii de către elevi, ministrul nu este la fel de optimist.

 

 


„Sunt convins că se vor păstra în continuare regulile de protecţie sanitară, de la regulile de igienă, până la aerisirea spaţiilor de învăţământ, purtarea măştii de protecţie în continuare, pentru că pandemia nu s-a încheiat, iar şcolile din România au dovedit că pot respecta aceste reguli mult mai bine decât în multe alte locuri”, a declarat, duminică, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

 


El a vorbit și despre valul patru al pandemiei de coronavirus, arătându-se optimist în ceea ce privește șansele ca școala să înceapă cu prezența fizică a elevilor, din această toamnă. 

„Permiteţi-mi să fiu optimist, am dreptul să fiu optimist şi, chiar dacă va fi un val patru, sunt convins că nu va fi la fel de agresiv, nu va fi atât de agresiv încât să pună probleme din perspectiva derulării unui proces de învăţământ normal, care, repet, să stopeze din pierderile care au fost foarte mari şi care sunt foarte dificil de recuperat. Dacă vom intra în continuare în online, aceste pierderi se vor amplifica, cu efecte pe termen lung şi cu posibilităţi de recuperare foarte reduse”, a mai explicat ministrul. 


abonare newsletter