Actualitate

ACCIDENT între două mașini, la Căpușu Mare. Trei copii au fost RĂNIȚI

Un accident în care au fost implicate două mașini a avut loc noaptea trecută, la Căpușu Mare. Trei copii au ajuns la spital.

 

 


O autospecială, două echipaje SMURD și unul SAJ au fost alertate în cursul nopții trecute ca urmare a unui accident rutier produs pe raza localității Căpușu Mare.

 


Două mașini s-au izbit, una dintre ele fiind proiectată în afara carosabilului, pe un câmp. Opt persoane au fost consultate de salvatorii ajunși la fața locului, dintre care trei copii, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.

„Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 02.20, iar la fața locului au găsit două autoturisme avariate, dintre care una ieșită în afara părții carosabile, iar ocupanții erau în afara acestora. Salvatorii au consultat un număr de opt persoane, dintre care trei copii, care au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. La prima evaluare toți prezentau afecțiuni ușoare”, a informat ISU Cluj.


„Accident rutier, in jurul orei 02.00, pe DN1-E60 la  intersectie cu DN1-J in afara localitatii Capusu Mare. O conducătoare auto de 29 de ani din judetul Bihor care se deplasa cu un autoturism pe DN1-E60 la intersectie cu DN1-J din directia Garbau, a intrat in coliziune cu un autoturism condus de un barbat de 43 de ani, condus pe DN1-E60 dinspre Cluj Napoca spre Oradea. În urma impactului dintre cele doua autoturisme a rezultat ranirea conducatori si a pasagerilor din cele doua autoturisme. Conducătorii auto testați cu aparatul etilotest, rezultatele negative”, a transmis IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI


FOTO/VIDEO. Accident GRAV pe un drum din Cluj. O femeie A MURIT și un bărbat a fost dus la spital

 

abonare newsletter