Actualitate

Un șofer BEAT a intrat într-un gard al unui bloc din Florești

Un șofer, aflat în stare de ebrietate, a dărâmat un gard din Florești.

 

 


Un bărbat, „mort de beat”, conform martorilor de la fața locului, a dărâmat un gard de cărămidă din Florești. Floreștenii au început să se contrazică cu privire la cauzele accidentului, pe grupul de Facebook unde a fost postată întâmplarea.

 


„Din cauza spațiului îngust, a proastei organizări administrative, se întâmplă asemenea nenorociri. Oameni disperați că nu ajung la serviciu și sunt penalizați, copii stresați că nu ajung la prima oră și li se pune absență. Poate ar trebui să ieșim în stradă.

Acum mai durează puțin până se termină școala, dar ce va fi din toamnă, dacă peste vară nu se rezolvă cu exproprierile și sensul unic? Ne trezim la 4? Plecăm cu programare, pe blocuri?” a scris un cetățean, revoltat deja de condițiile în care se circulă în Florești.


Un alt floreștean i-a răspuns la comentariul citat.

„Accidentul s-a produs din cauza șoferului, mort de beat, nu din cauza drumurilor prea înguste sau altceva. Cei care ați ales să locuiți acolo, știați cum e drumul când v-ați cumpărat apartamentele. De ce nu v-ați luat în altă parte, unde sunt drumuri largi? a spus cetățeanul.


 

abonare newsletter