Actualitate

Strămoşii LCD-urilor şi CD-urilor, într-o expoziţie a deşeurilor

<p><img src="documente/stories/11_noiembrie/21_ziua/07 nuzeul deseurilor expo transilvania _sc_16.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />La Cluj-Napoca s-a deschis vineri Muzeul Deşeurilor.</p>

 

Primul Muzeu al Deşeurilor din Europa s-a deschis la sfârşitul săptămânii la Cluj-Napoca. Vizitatorii pot să vadă câteva din deşeurile „fatale” pentru mediu: televizoare şi radiouri pe lămpi, fiare de călcat, PET-uri, sticlă, fier, aluminiu.

Atracţia târgului sunt televizoarele şi radiourile cu lămpi, dar şi pick-up-urile, la modă în anii ’70. Aceste obiecte au devenit acum deşeuri interesante atât pentru copiii cât şi pentru adulţii care trec pragul muzeului.

„La un televizor din acesta mă uitam eu la desene animate când eram de vârsta ta. Şi ăsta e strămoşul CD-ului”, explică un tată copilului de aproximativ 8 ani, aflaţi în vizită la Muzeul Deşeurilor.

Clujenii pot să afle astfel nu doar care sunt deşeurile dăunătoare mediului, ci şi ce se poate obţine din reciclarea anumitor obiecte. Astfel, sunt expuse granule din aluminiu provenite din cabluri, fier, plastic, sticlă şi cauciuc din reciclarea maşinilor de spălat, frigidelor şi monitoarelor. De asemenea, sunt prezentate fibre şi tricouri obţinute din reciclarea PET-urilor, granule din sticlă procesată.

Cursuri despre importanţa reciclării


Organizatorii subliniază că muzeul propune o nouă perspectivă asupra impactului pe care îl au „deşeurile” asupra vieţii noastre cotidiene, de la disconfort la ameninţare şi, mai ales, necesara lor integrare în ciclul limitat şi imuabil al resurselor – temporar transformate în obiecte care, erodate de timp, devin deşeuri.

Vor fi organizate şi cursuri gratuite pe tema managementului deşeurilor şi vor putea fi vizionate filme tematice pentru toate fluxurile de deşeuri.


Un Muzeul al Deşeurilor a fost organizat şi la Bucureşti, în perioada noiembrie 2010 – mai 2011. A fost vizitat de peste 20.000 de persoane şi au fost organizate peste 100 de cursuri de conştientizare şi informare despre reciclare şi colectare.

Evenimentul din Cluj este organizat de Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă, Ministerul Mediului şi Pădurilor, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca şi Expo Transilvania.

Exponatele pot fi admirate gratuit, la Expo Transilvania, în fiecare zi între orele 10.00 - 18.00, până în luna ianuarie 2012.

Ultimele Stiri
abonare newsletter