Actualitate

Importanţa medierii, metodă de rezolvare a conflictelor, dezbătută la Cluj-Napoca

<p><img src="documente/stories/11_noiembrie/18_ziua/mediere.jpg" border="0" align="right" />Aproximativ 50 de mediatori din Cluj, dar şi din alte judeţe din ţară au discutat în seara aceasta la Cluj-Napoca, despre importanţa medierii, o metodă de rezolvare a conflictelor înainte să ajungă în instanţă.</p>

Participanţii la dezbaterea „Medierea de la teorie la practică” au subliniat faptul că în România medierea este foarte puţin cunoscută, faţă de alte ţări, precum SUA şi Canada unde a început să se dezvolte încă din anii ’70. „Medierea este o parte din sistemul juridic, dar această definiţie este valabilă pentru Canada şi SUA. O altă definiţie spune că medierea este o metodă de rezolvare a conflictelor”, a afirmat Sorin Jeflea, preşedintele Colegiului Mediatorilor din Regiunea Nord-Vest (CMRNV) Cluj-Napoca.

Medierea scapă justiţia de numărul mare de dosare

Sorin Jeflea a mai subliniat că este foarte important ca un număr cât mai mare de persoane să afle că îşi pot rezolva conflictele pe calea medierii, înainte să ajungă în instanţă. Această metodă ar degreva justiţia de numărul foarte mare de dosare care practic sufocă activitatea tribunalelor la ora actuală.

Conflicte rezolvate fără cheltuieli prea mari

Preşedintele CMRNV a menţionat că prin mediere părţile implicate într-un conflict pot rezolva problema fără cheltuieli prea mari, aşa cum se întâmplă dacă acel caz ajunge în instanţă.

Clujenii vor afla mai multe despre mediere mâine, între orele între orele 10.00 -15.00, la Monumentul Memorandiştilor de pe bulevardul Eroilor, unde mediatorii CMRNV vor oferi ceai cald, materiale publicitare şi vor informa publicul despre această metodă de rezolvare a unor probleme.
Acţiunea este inclusă în proiectul Medierea aproape de tine, organizat de Şcoala de Formare în Mediere Mugur Mitroi şi dezvoltat în parteneriat cu
Uniunea Centrelor de Mediere din România.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter