Actualitate

Emil Boc, despre „hotelul-coșciug” de pe Avram Iancu: „Bucureștiul a intrat de trei ori peste autoritatea locală”

Primarul Emil Boc a declarat că autorizarea hotelului hidos de pe strada Avram Iancu a fost respinsă de trei ori de comisia locală de monumente, dar de fiecare dată a fost aprobată de la București.

 

 


În ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) a primăriei, primarul Emil Boc a ridicat problema „hotelului-coșciug” construit pe strada Avram Iancu din centrul orașului. 

 


Potrivit edilului, comisia locală de monumente a refuzat de trei ori să avizeze proiectul, însă de fiecare dată, comisia națională de monumente a emis aviz favorabil, lucru explicat și de arhitectul șef al orașului, Daniel Pop.

„În 2009 se obține avizul arhitect șef de atunci, în 2010, aprobarea consiliului local. Documentația avea toate avizele solicitate, inclusiv a comisiei naționale de monumente. Legea prevede ca pentru intervenție în zona centrală protejată, e nevoie de avizul acesteia. Poriectul a ajuns la comisia națională de monumente, deoarece comisia locală nu a dat aviz, pentru că a considerat că imobilul nu respectă estetic specificul străzii. S-a trecut peste Cluj, prin decizia comisiei naționale”, a explicat arhitectul orașului, Daniel Pop.


Emil Boc a afirmat, la rândul său, că de trei ori, comisia de la București a trecut peste decizia autorității locale și a avizat proiectul, situație în care primăriei nu i-a mai rămas nimic de făcut decât să elibereze autorizația de construire.

„De trei ori, acest proiect a fost aprobat de la București, peste decizia locală. Trei decizii infirmate la nivel local și admise de comisia națională”, a arătat primarul Emil Boc.


Alina Rus: „Legal, nu sunt pârghii”

Alina Rus, director executiv al Direcției Juridice din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca a arătat că au fost întocmite trei litigii, toate respinse de instanță, astfel că, în momentul de față, municipalitatea nu mai are pârghii legale.

„Au fost trei litigii: unul de suspendare PUG, respins degfinitiv, apoi unul de suspendare a autorizației de construire, respins definitiv și al treilea, de anulare a autorizației de construire, și acesta respins definitiv. În condițiile în care proiectul a avut toate avizele necesare pentru adoptarea PUZ-ului și eliberare autorizației de construire, respingerea ar fi condus la o acțiune civilă de obligare emitere acte administrative sau chiar o acțiune penală”, a declarat Alina Rus.


În final, Emil Boc l-a delegat pe arhitectul orașului să îi contacteze pe arhitecții care au proiectat clădirea, pentru găsirea unei soluții amiabile de remediere a aspectului estetic a acesteia.

CITEȘTE ȘI

Petiție online pentru stoparea construcției „hotel coșciug” de pe strada Avram Iancu. Boc așteaptă după Comisia de Urbanism

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter