Actualitate

Reguli STRICTE de Crăciun și Revelion la Cluj. Prefect: „Dacă se organizează petreceri, vom intra peste ei”

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, îi îndeamnă pe clujeni să respecte regulile de protecție împotriva COVID-19 de Crăciun și Revelion și să nu organizeze petreceri de sărbători. Altfel, vor fi pedepsiți penal.


 

În perioada sărbătorilor, regulile de protecție sunt și mai stricte, iar cei care refuză s-ar putea alege cu dosar penal. Mircea Abrudean a anunțat că autoritățile locale vor face controale de Crăciun și Revelion și vor da buzna peste petrecerile private, dacă acestea se vor organiza.


 

Evenimentele de acest fel sunt interzie, iar dacă autoritățile vor găsi petreceri organizeate de sărbători, petrecăreților li se va întocmi dosar penal.


"Am comunicat colegilor de la poliţie să facă, în perioada următoare, o campanie de informare la toate structurile turistice din judeţ şi nu numai, inclusiv la cabane private. Ne vom asigura că suntem prezenţi şi în noaptea de Revelion. Vom intra şi în structurile de primire turistică pentru a verifica dacă se respectă regulile. Sfatul meu este în continuare de a nu organiza petreceri", a spus la radio Mircea Abrudean.

CITEȘTE ȘI:


Sărbătorile vin cu restricții. 5 moduri prin care cumpărăturile de Crăciun vor fi total diferite în 2020

 

abonare newsletter