Actualitate

Clujenii astmatici, sufocați de aerul din oraș. Boc: „Vom vedea dacă putem achiziționa noi un olfactometru”

Aerul poluat resimțit de locuitorii din mai toate colțurile orașului a ridicat probleme grave pentru persoanele care suferă de astm.

Clujenii astmatici, sufocați de aerul din oraș. Boc: „Vom vedea în ce măsură putem achiziționa noi un olfactometru” Clujenii astmatici, sufocați de aerul din oraș. Boc: „Vom vedea în ce măsură putem achiziționa noi un olfactometru”

 

 


Mirosul urât și înțepător resimțit în Cluj-Napoca în ultima perioadă, provenit de la groapa de gunoi provizorie de la Pata Rât, a făcut aerul din oraș irespirabil pentru persoanele cu astm. Radu Boloveschi, consilier local al Alianței USR-Plus, a adus în discuție această problemă în cadrul ședinței de consiliu local de marți.

 


Consilierul local a mai arătat că Agenția de Mediu nu are în dotare un aparat de detectare a poluării olfactive, propunând ca un asemenea dispozitiv să fie achiziționat de Primăria Cluj-Napoca.

„Cred că în aceste zile trebuie să acordăm câteva minute unei discuții despre problema cea mai recentă apărută în oraș, cea a poluării, atât în ceea ce privește mirosul de la Pata Rât, cât și celelalte forme de poluare. În ultimele zile, foarte multe persoane bolnave de astm au simțit un disconfort crescut, ca o gheară care le strânge plămânii, la fiecare respirație, iar unii chiar au avut crize de astm.


Înțelegem că Agenția de Protecție a Mediului a transmis într-un comunicat că nu are nici măcar olfactometru ca să măsoare poluarea din săptămânile trecute. Vă întreb dacă sunt proiecte de înzestrare a orașului cu asemenea aparate, care se detecteze mirosul sau poluare olfactivă”, a spus Boloveschi, în ședința de CL.

Boc: „Am să văd în ce măsură putem achiziționa noi, dacă Agenția de Mediu nu are”

Primarul Emil Boc a afirmat că activitatea de mutare a deșeurilor din groapa provizorie de la Pata Rât la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) a fost momnetan sistată, fiind elaborat un plan de transfer al deșeurilor, astfel încât o asemenea situație să nu se mai întâmple.


„Tema legată de miros, vreau să știți că din primul moment când am fost sesizat, am intervenit imediat, cu mijloacele imediate pe care le-am avut la dispoziție și anume sistarea imediată a transportului de deșeuri din rampa provizorie, care a fost deschisă până în momentul deschiderii Centrului Integrat al Consiliului Județean și, în consecință, acest lucru l-am oprit. Am cerut tuturor autorităților și în special managerului orașului, care are ca preocupare principală domeniul salubrității, un plan foarte coerent pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple”, a spsu Emil Boc.

Totodată, primarul a declarat că va verifica dacă primăria poate achiziționa un olfactometru din fonduri proprii și va sprijini toate demersurile ONG-urilor și ale entităților publice de măsurare a poluării.


„Am să văd în ce măsură putem achiziționa noi, dacă Agenția de Mediu nu are, un olfactometru, o să ne interesăm dacă pe piață există, care e modalitatea de procurare, pentru că avem cu toții interesul să avem informații la zi, pentru a proteja sănătatea populației. (...) Bănuiesc că un asemenea olfactometru nu va costa o avere impresionantă.

În privința senzorilor de poluare, Primăria Cluj a colaborat cu toate entitățile publice și ONG-uri. Din acest punct de vedere, și noi, la primărie, avem și puteți pe site-ul primăriei să vedeți toți senzorii acreditați care sunt în oraș, pentru a vedea diferența dintre diversele nivele de poluare, atât de la Agenția de Mediu, cât și cei privați, care sunt conectați. Susținem orice demers care vizează diminuarea poluării. Orice demers al societății civile care vizează culegerea de informații la zi, pertinente, care să ne ajute la strategiile naostre. Suntem deschiși și contribuim și noi”, a conchis primarul Clujului. 

CITEȘTE ȘI

PUTE în tot Clujul și o să miroasă MULT și bine! Calculele care îi îngrijorează pe clujeni

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter