Actualitate

Publicație franceză: În România, să te protejezi de COVID-19 este „neconstituțional”

„Simptome? Testat pozitiv pentru Covid-19? Spitalizat? Nicio problemă în România, unde Curtea Constituțională (CCR) garantează libertatea de mișcare a tuturor bolnavilor infectați”, scrie Le Monde.

Publicație franceză: În România, să te protejezi de COVID-19 este „neconstituțional” Publicație franceză: În România, să te protejezi de COVID-19 este „neconstituțional”

O decizie a înaltei instanțe, publicată pe 2 iulie, consideră carantina instituită de guvern „o privare reală de libertate” și „o restricție a drepturilor fundamentale”. Cu alte cuvinte, toate măsurile luate de guvern pentru a conține pandemia sunt considerate neconstituționale, cocnluzionează autorul articolului din Le Monde.

Românii spitalizați ca urmare a contaminării cu COVID-19 pot pleca acum la cerere. Peste 600 de pacienți - din cei 7.810 spitalizați - s-au întors acasă. Autoritățile nu mai au niciun mijloc legal pentru a-i împiedica să intre în contact cu alte persoane.


„Nu-i putem opri să plece!" spune Beatrice Mahler, directorul spitalului Marius-Nasta din București. Noi medicii încercăm să le explicăm riscurile. Dar băiatul de 24 de ani care tocmai a plecat ne-a asigurat că nu va intra în contact cu alte persoane și și-a sunat părinții care au venit să-l ia... ".

„600 de infectați se plimbă în aer liber"

Ludovic Orban, premierul liberal, este supărat, se mai arată în articolul publicat în ziarul francez. Decizia CCR îi paralizează guvernul și îl privează de toate mijloacele de gestionare a pandemiei.


„Nu este prima dată când instanța constituțională a încercat să ne împiedice să avem grijă de sănătatea și viața cetățenilor noștri", a spus el. Instanța a anulat toate amenzile date persoanelor care nu au respectat starea de urgență. Nu pot recomanda decât ca românii să respecte hotărârile guvernului pentru a se proteja. Să nu țină cont de hotărârile Curții Constituționale și fiți responsabili până când Parlamentul va da o nouă lege.

CITEȘTE ȘI


Medic clujean, mesaj către cei care nu cred în existența virusului: „Purtați mască în spații închise!”

Apelul disperat al premierului nu i-a convins pe cei 600 de infectați să rămână în spital. Ei s-au întors la familiile lor și se plimbă în liber, în timp ce numărul de infecții urcă puternic, mai scriu aceștia.

„Timp de câteva luni, am avut o medie de 125 de persoane infectate pe zi", a declarat ministrul sănătății, Nelu Tătaru, marți, 7 iulie. Acum există aproximativ 450 de cazuri noi pe zi. Decizia instanței ne-a înlăturat capacitatea de a acționa și ne îngreunează misiunea. Avem identitățile pacienților care au părăsit spitalele, dar nu putem face nimic. Este timpul să uităm de politică. Aici nu e în joc un mandat politic, ci sănătatea populației în următorii zece ani."


Le Monde vorbește și despre lupta politică

Pe fundalul COVID-19, partidele politice duc o luptă cu cuțitele scoase. Guvernul liberal minoritar, instalat la putere în noiembrie 2019, nu are majoritatea în Parlament, unde deciziile sunt controlate de social-democrați. Perspectiva alegerilor municipale, care vor avea loc pe 27 septembrie, a dat naștere unor confruntări între stânga și dreapta în plină pandemie. Partidul Social Democrat (PSD) a încercat să blocheze deciziile guvernului liberal prin toate mijloacele, iar instanța constituțională pare să le joace jocul.

CITEȘTE ȘI


Doar trei cazuri noi la Cluj, în ziua cu cel mai negru bilanț al infectărilor cu coronavirus

Conform Constituției, CCR este alcătuit din nouă judecători care au un mandat de nouă ani. Trei sunt numiți de Camera Deputaților, trei de Senat și ceilalți trei de președinte. Instituția a fost acuzată în mod repetat de neîndeplinirea misiunii sale, aceea de gardian al justiției. Președintele instanței, Valer Dorneanu, în vârstă de 76 de ani, provine el însuși din mediul politic.

CITEȘTE ȘI

Un nou RECORD NEGATIV, înregistrat astăzi: 614 cazuri noi de infectare cu coronavirus!

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter