Actualitate

Se poate zbura în străinătate de pe Aeroportul din Cluj-Napoca. În ce ţări putem pleca

Zborurile spre alte ţări sunt în continuare limitate, însă există câteva ţări care fac excepţie.

Zborurile internaţionale rămân suspendate până pe 16 iunie, conform ultimelor decizii luate de Guvern, însă există şi trei ţări în care putem pleca în această perioadă. Aeroportul din Cluj operează zboruri către Irlanda, Danemarca şi Suedia, dar şi câteva rute interne.

Totuşi, David Ciceo, directorul Aeroportului din Cluj, a anunţat că a solicitat deschiderea unor rute către Austria, Elveţia sau Germania.


“Din pacate s-au extins restricțiile către celelalte țări europene până în 16 iunie inclusiv, dar, având în vedere modificările, noi Aeroportul Cluj și Asociația Aeroporturilor și directorii de aeroport, am solicitat deschiderea traficului spre anumite țări, este vorba despre Austria- are sub 1.000 de infectați, Elveția, tot sub 1.000, Germania, sub 10.000, iar cele trei țări nu au restricții pentru zborurile spre România. (…) Sunt țări în care continuă restricțiile, dar am analizat și am propus cele trei țări. Am înțeles că ministrul Lucian Bode susține această propunere, ieri ne-am adresat și Comitetului Național în vederea sprijinirii acestei inițiative. (...) Ar fi un avantaj extraordinar pentru aeroporturi, pentru companiile aeriene, noi avem ședințe foarte dese pe acest subiect și considerăm că, ar beneficia ROMATSA, ar beneficia toți și considerăm că prin impunerea restricțiilor către unele țări unde s-ar putea zbura, au fost favorizate alte companii europene să fure startul în detrimentul companiilor românești”, a explicat directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, vineri.

Curse Bucureşti - Cluj, dar şi Cluj - Malmo sau Cluj - Dublin sunt disponibile în acest moment

“Tarom are zilnic Cluj-București, în cele mai multe zile este un triunghi – Iași - Suceava – Baia Mare, pentru că nu sunt încă suficienți pasageri, dar sunt și vești bune, crește numărul de pasageri, în două zile deja au decomasat, lucrăm cu Tarom să fie zbor și dimineața, să fie două zilnic. Avem cu Wizz Air Bilund și Malmo, marți și sâmbătă, Blue Air are Dublin, dar nu chiar în fiecare săptămână, pentru că nu au suficienți pasageri și mai avem zborurile de coletărie și poștă”, a mai precizat David Ciceo.


Citeşte şi:

Când și unde vom zbura de pe Aeroportul Cluj? Ce curse spre destinații populare sunt reluate

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter