monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIDEO. Clujeanca de 10 ani care A VENIT DIN CHINA să-i uimească pe jurații de la Românii au talent!

Jurații de la emisiunea Românii au talent au fost uimiți de o clujeancă de doar 10 ani care a venit tocmai din China.

Sursă foto: stirileprotv.ro Clujeanca de 10 ani care A VENIT DIN CHINA să-i uimească pe jurații de la Românii au talent!

Siena Vușcan, în vârstă de 10 ani i-a uimit pe jurații de la emisiunea Românii au talent cu vocea ei extraordinară, tânăra fiind o clujeancă ce locuiește în China.


Fanii emisiunii Românii au Talent au avut parte de încă un moment magic, vineri seara, răsplătit cu un Golden Buzz! Jurații au fost cuceriți de momentul adus pe scena Românii au Talent de o fetiță de doar 10 ani! Cea mai impresionată a fost însă Andra, care a apăsat celebrul buton galben.

Părinții Sienei sunt din Cluj, dar locuiesc în Huangdao, China, de șase ani. Aceștia mărturisesc că vor să călătorească în mai multe țări, dar deocamdată stau în China pentru că Siena are o carieră muzicală acolo. Părinții sunt profesori universitari. Mama este profesoară de artă, tatăl - profesor de economie. Siena are o soră de șase ani și un frate de un an.

Siena s-a născut în Statele Unite. La vârsta de cinci ani, Siena a ajuns în China cu părinții. Într-un an și jumătate, a învățat limba chineză. Vorbește foarte bine și engleza, iar acasă, în familie, vorbește doar în limba română.