monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Când virusul îți suflă în ceafă! Cadre medicale fără apărare, cu o singură mască simplă, UNA PE ZI, și pe care nu le testează nimeni NICI DACĂ FAC FEBRĂ.

Un medic tânăr rupe tăcerea și își asumă, deschis, cu numele și fața neblurată, să spună cum sunt lăsați fără „armură“ în fața unui virus care poate ucide. Peste 200 de medici și cadre medicale din România sunt deja scoase din luptă, infectate cu coronavirus.

Paula este un medic rezident din Cluj care a avut curajul să vorbească deschis despre lipsa de protecție a personalului din spitalele clujene, dar și despre atitudinea Direcției de Sănătate Publică cu privire la posibilii infectați cu coronavirus.


Deputatul clujean Emanuel Ungureanu a organizat o videoconferință împreună cu Paula, care a stat de vorbă cu presa în legătură cu neregulile care există în sistemul medical clujean la această oră.

„Paula mi-a reclamat aseară și lipsa de protecție a personalului, inclusiv din Spitalul de Boli Infecțioase Cluj care se află în prima linie a luptei anti COVID pe toată Transilvania! Apreciez curajul doamnei doctor, rar în Imperiul Fricii numit România!”, a scris Emanuel Ungureanu.â

Paula este medic rezident în ultimul an la secția de neonatologie și spune că medicina pentru ea este o chemare.

„Iubesc meseria de medic! Cred că a fost chemarea mea de când am simțit. Îmi place ceea ce fac. Dumnezeu a investit în mine, iar acum e timpul să dau înapoi”, a spus Paula în cadrul videoconferinței.

Medicii nu sunt testați dacă reclamă că sunt bolnavi

Fiindcă își iubește meseria și dorește să salveze vieți, tânăra a fost dispusă să vorbească deschis despre neregulile pe care le-a constatat ea în ceea ce privește lupta autorităților cu răspândirea epidemiei de coronavirus.

„Nu sunt genul care să mă plâng și de obiciei tac și înghit. Dar azi mi s-a umplut paharul. Eu nu sunt un om cu influență. Vocea mea nu se aude mai departe de Cartierul Zorilor dumneavoastră puteți duce informația mai departe”, a spus tânăra.

Primele probleme pe care le-a sesizat au fost în ceea ce privește Direcția de Sănătate Publică din Cluj. Unul dintre copiii Paulei a răcit în urmă cu câteva zile, ajungând chiar să facă pneumonie. Ținând cont că ea este medic, iar soțul său este farmacist, nu au exclus posibilitatea că poate să fie vorba despre coronavirus, motiv pentru care și-au făcut datoria morală și au sunat la DSP pentru a afla cum ar trebui să procedeze. Un semnal de alarmă a apărut în momentul în care cel de-al doilea copil a început să aibă frisoane fără să aibă febră, povestește Paula.

„Sunt acasă în concediu medical pentru băiatul meu care are pneumonie. Noi nu am intrat în contact cu nimeni dar soțul meu este farmacist. Când am zic ca nu am venit în contact cu nimeni mă refer NIMENI. Eu sunt acasă din Februarie fiindcă învăț pentru un examen, iar cu copiii am fost doar prin fața blocului. Mi s-a parut suspect ca băiatul a făcut pneumonie în 3 zile. Cu doar un episod de febră. Am fost la UPU, le-am explicat contextul, au spus ca nu se încadrează în criteriile de COVID. Ziua următoare fac eu temperatură și fac și eu pneumonie. Sun la DSP Cluj. Le explic. Într-o săptămâna trebuie sa mă întorc la serviciu, pe secția de Neonatologie. M-a deranjat că nu m-au întrebat nimic, doar mi-au zis că nu se fac teste la cerere. Eu nu am cerut să ni se facă teste, doar am întrebat care este conduita, dacă să merg la muncă. Eu sunt convinsă că nu am coronavirus, probabil e doar o viroză. Dar dacă am? Mă duc la muncă, intru în contact cu alții”, a explicat Paula.

Cadrele medicale primesc o singură mască pe zi

În continuare, Paula a subliniat problema lipsei echipamentelor de protecție în cadrul personalului spitalelor, subliniind că în instituțiile medicale în care se tratează pacienții cu COVID-19 ar trebui ca tot personalul să primească echipamente de protecție.

„Echipamentele sunt puține. Medicii strigă după ajutor. Peste tot e problema asta, dar sunt puține și se împuținează și pentru spitalele COVID. Dacă ești spital COVID, mi s-ar părea normal ca tot personalul tău să aibă echipament de protecție, inclusiv portarul. Verișoara mea e medic rezident la Infecțioase. Li s-a spus ca se termină echipamentele. Și că decizia de ‘sus’ a fost ca asistentele să nu mai primească decât mască. Se poate așa ceva? Ești spital dedicat COVID și tu să dai asistentei doar O MASCĂ? Vorbim de asistentele care lucrează la ambulator nu cele care lucrează cu pacienții confirmați, dar și așa mi se pare strigător la cer! Spitalul e dedicat pacienților cu COVID. Virusul îți suflă în ceafă. Chiar așa să fim?! Să nu avem suflet?! Omenie?!”, a adăugat medicul.

Sunt teste, dar nu sunt

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 31.657 de teste, anunța vineri Grupul de Comunicare Strategică. Paula spune însă că autoritățile mint când spun că există teste.

„Așa cum probabil știți și dumneavoastră, suntem mințiți în ultimul hal. Ne zic unii pe la TV că au cumpărat nu știu câte teste pentru COVID. Când de fapt nu au teste!!! Am aflat de la o cunoștința următorul lucru: părinții ei, din Suceava fiind, au intrat în contact cu un decedat confirmat de COVID. Ei au acuma simptome specifice COVID, dar nu le face nimeni testul. Așa că stau acasă, suferă și iau vitamina C și D”, a concluzionat tânăra.