monitorulcj.ro Menu
Actualitate

2.738 cazuri de coronavirus în România. Câte cazuri sunt la Cluj

Până astăzi, 2 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.738 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

În județul Cluj există 105 cazuri confirmate de infectare cu coronavirus, a comunicat Grupul de Comunicare Strategică. 


Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a decarat că cifra de 105 cazuri de la Cluj cuprinde toate cazurile pozitive internate în județ. Din aceștia, 57 sunt locuitori ai județului Cluj, iar restul sunt pacienți din alte județe.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 267 au fost declarate vindecate și externate  din unități spitalicești: 91 la București, 58 la Timiș, 28 la Iași, 23 la Caraș-Severin, 20 la Prahova, 13 la Constanța, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 5 la Brașov, 5 la Galați, 2 la Bihor, 2 Argeș, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba.

Totodată, până acum, 94 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna și Mureș, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 278 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 78  de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt  15.407 de persoane. Alte 114.699 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 28.483 teste.

11 persoane vindecate de coronavirus, la Cluj

Până în prezent, 11 pacienți au fost declarați vindecați de coronavirus și externați din spitalele clujene. VEZI AICI CINE SUNT ACEȘTIA!