monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Respectă clujenii izolarea? Câte amenzi au dat polițiștii "plimbăreților"

Peste 700 de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari au acționat în județul Cluj pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgenţă.

Organele de ordine publică au efectuat acțiuni în trafic, controale la locațiile de carantinare/izolare, verificări în scopul respectării interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență de către societățile comerciale/persoanele fizice autorizate, precum și acțiuni de menținere a ordinii publice.


Astfel, a fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 1.145 de persoane din județul Cluj, iar 94 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost controlate.

În ultimele 24 de ore au fost constatate 186 de contravenții, valoarea sancțiunilor fiind de 164.300 de lei. Majoritatea sancţiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, conform ordonanțelor militare în vigoare.

În domeniul situațiilor de urgență au fost implicate 34 de cadre ale ISU Cluj în acțiunile de împiedicare a răspândirii noului tip de coronavirus, precum și în activități specifice Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției.

În ultimele 24 de ore, a fost asigurat transportul pentru 23 de clujeni, în condiții de izolare biologică, cu mijloace de transport SMURD, spre locurile de carantină sau către unitățile spitalicești.

La această dată, la nivelul județului Cluj sunt 534 persoane în carantină și 4.276 persoane în autoizolare la domiciliu.