monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Izoletă fabricată 100% în România, omologată de Armată

O echipă de cercetători din cadrul Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare au realizat un nou tip de izoletă, produsă 100% în România.

Cercetătorii din cadrul Centrului de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN și Ecologie au realizat, într-un timp record, un sistem de evacuare a personalului contaminat cu agenți biologici tip izoletă, transmite Ministerul Apărării Naționale. Izoleta a fost testată și omolgată în ultimele două zile și urmează să înceapă procesul de producție în țară.


"Echipamentul asigură izolarea temporară și transportul în siguranță al personalului suspect sau confirmat a fi contaminat cu agenți biologici, inclusiv SARS-CoV-2, și este dotat cu un sistem de filtro-ventilație cu presiune negativă. Produsul dezvoltat de cercetătorii militari îndeplinește standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare și pe traseul de transport al persoanei infestate", transmite Ministerul Apărării Naționale, citat de Hotnews.

Izoleta românească dezvoltată de Armată va fi produsă în țară.

"Prototipul a fost finalizat în data de 16 martie și a fost realizat în colaborare cu operatorul economic STIMPEX SA, specializat în producția de echipamente de protecție CBRN, care a pus la dispoziția echipei de cercetare, cu titlu gratuit, materiale, materii prime și manopera, având la bază proiectul de cercetare realizat în cadrul MApN", mai anunță instituția.

Potrivit comunicatului remis HotNews.ro, produsul a fost testat și omologat, în perioada 18 – 19 martie, de specialiști din cadrul Departamentului pentru armamente și cercetători științifici din cadrul Centrului de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN si Ecologie și ACTTM.

"S-au creat astfel condițiile necesare pentru demararea procesului de producție, în cel mai scurt timp, a acestei izolete de concepție 100% românească în țară, de către STIMPEX SA, în colaborare CN ROMARM SA", se mai notează în comunicat.