Actualitate

AȘA NU! Oameni înghesuiți într-o piață din Cluj, în plină epidemie de coronavirus

În plină epidemie, clujenii se îngrămădesc la o piață din cartierul Mănăștur, fără să respecte distanța recomandată de autorități.

Imaginea a fost surprinsă sâmbătă în Piața "Ion Meșter" din Cluj-Napoca. Zeci de oameni stau înghesuiți la tarabe, în ciuda recomandărilor autorităților publice de a păstra o distanță de doi metri unul de celălalt. 

În acest context, deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu a făcut un apel la Poliția Locală de a fi prezenți în piețele publice și de a le cere oamenilor să ia distanță față de alte persoane, atunci când se află la cumpărături.


"Fac un apel public la Primăria Cluj să mobilizeze Poliția Locală în piețe și să roage cetățenii să păstreze distanța de siguranță de minim 2 metri atunci când merg la cumpărături. Ideal ar fi să convingem persoanele vârstnice să nu meargă la piață sau hypermarketuri în aceste zile de epidemie" a declarat deputatul USR.

Mai mult, parlamentarul le solicită asociațiilor umanitare din Cluj să îi ajute pe vârstnicii care au nevoie de alimente și medicamente, dar face un apel și către DSP Cluj pentru înființarea unor linii telefonice care să medieze comunicarea dintre voluntari și bătrâni.


"Fac un apel la asociațiile umanitare din Cluj să se mobilizeze pentru a sprijini bătrânii care au boli cronice și au nevoie de alimente și medicamente dar nu trebuie sau nu pot să se deplaseze de la domiciliu. Solicit DSP Cluj să ceară URGENT deschiderea unor linii telefonice gratuite pentru informare și ajutor. Sunt zeci de voluntari care ar dori să ajute dar autoritățile nu apelează în mod organizat la ei!", a adăugat Emanuel Ungureanu.

abonare newsletter