monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Crește plafonul pentru vârstnicii care beneficiază de transport gratuit în Cluj

Plafonul la care se oferă gratuitate la transportul în comun pentru pensionari crește, începând cu luna aprilie.

Primarul municipiului Cluj-Napoca a anunțat, la un post local de radio, că de luna viitoare, plafonul pentru seniorii care benficiază transport în comun gratuit crește de la 1.700 lei la 2.150 lei.


"Din luna aprilie, se va majora plafonul la care se pot asigura gratuitățile pentru pensionari, de la 1.700 la 2.150 de lei, în concordanță cu creșterea valorii punctului de pensie, adică păstrăm echilibrul cu ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi sau trei ani de zile. Dacă nu ai investiții, nu ai locuri de muncă, nu poți să ai asemenea lucruri, ca formă de respect pentru seniorii cetății, care au făcut acest oraș și merită respectul nostru pentru munca lor", a declarat Emil Boc.

Punctul de pensie a fost majorat

Ca urmare a majorării punctului de pensie de la 1.000 lei în iulie 2017, la 1.100 lei începând cu luna iulie 2018, respectiv 1.265 lei începând cu luna septembrie 2019, rezultă o majorare cu 26,5% față de acum doi ani și jumătate. Astfel, reprezentanții administrației locale consideră necesară majorarea nivelului de venituri până la care persoanele vârstnice și pensionarii beneficiază de facilități – cresc plafoanele prevăzute în 2017, de la 1.700 lei la 2.150 lei, respectiv de la 1.900 lei la 2.400 lei.

În momentul de față, ca urmare a HCL nr. 865/17.10.2017, toate persoanele vârstnice și pensionarii cu domiciliul stabil în municipiul Cluj-Napoca, cu vârsta peste 70 de ani, indiferent de veniturile lunare sau cuantumurile înregistrate pe cuponul de pensie la rubrica „Total drepturi”, precum și persoanele vârstnice și pensionarii cu vârsta sub 70 de ani, cu veniturile lunare sau cuantumurile înregistrate pe cuponul de pensie la rubrica „Total drepturi” sub 1.700 lei beneficiază de gratuitate la transportul în comun pe toate liniile pe raza municipiului Cluj-Napoca și pe raza comunelor Apahida, Baciu și Florești. De aceeași facilitate beneficiază toți cetațenii de onoare ai municipiului Cluj-Napoca (indiferent de cuantumul venitului).

Același act normativ menționează că toate persoanele vârstnice și toți pensionarii cu vârsta sub 70 de ani, cu veniturile lunare sau cuantumurile înregistrate pe cuponul de pensie la rubrica „Total drepturi” cuprinse între 1.701 si 1.900 lei, beneficiază de gratuitate la transportul în comun pe o singură linie pe raza municipiului Cluj-Napoca.

PESTE 77.000 DE PENSIONARI ÎN CLUJ-NAPOCA

Conform cifrelor oferite de Casa Județeană de Pensii Cluj, numărul pensionarilor din Cluj-Napoca – pentru luna octombrie 2019 – se ridică la 77.671 persoane, dintre care 33.348 de pensionari sunt sub 70 de ani. Raportat la solicitarea CTP Cluj-Napoca, numărul eligibil al persoanelor vârstnice și pensionarilor pentru acordarea de facilități ar fi de 63.224, iar numărul estimat al abonamentelor care s-ar putea elibera ar fi pentru doar 50.000 de persoane.