Actualitate

Doi tineri au fost prinși de polițiști după ce au furat din mașini

Doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiști, fiind cercetați pentru comiterea unor furturi din mașini, pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca.

„La data de 27 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 7 Poliție, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, au identificat și reținut pentru 24 de ore doi tineri cercetați pentru comiterea unor furturi din auto. Conform probatoriului administrat, în seara zilei de 5 august 2019, cei în cauză ar fi pătruns într-un autovehicul parcat pe Bulevardul Muncii și ar fi sustras circa 800 de lei, profitând de faptul că geamul mașinii era întredeschis", precizează IPJ Cluj.

De asemenea, potrivit polițiștilor, la data de 7 ianuarie 2020, tânărul în vârstă de 22 de ani ar fi intrat în incinta unei societăți comerciale de pe Bulevardul Muncii, iar dintr-un autoturism parcat ar fi sustras o borsetă cu chei de autoturisme și circa 6 000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat parțial.


Față de tânărul în vârstă de 22 de ani a fost dispusă, vineri, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Etichete: politie masini hoti
Ultimele Stiri
abonare newsletter