Actualitate

Licitație de aproape 5 milioane de euro, lansată pentru A CINCEA OARĂ de Consiliul Județean Cluj. NIMENI nu se prezintă

Consiliul Județean Cluj a relansat licitația pentru execuția lucrărilor de restaurare a ansamblului monument istoric Castel Bánffy din satul Răscruci, după ce la primele patru termene nu a fost depusă nicio ofertă.

Anunțul a fost republicat joi în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), iar noul termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 26 martie 2020. Societatea desemnată câștigătoare a proiectului urmează să execute lucrările de restaurare, conservare și reabilitare a monumentului istoric Castel Banffy, dar și la parcul-monument. Criteriul de atribuire a licitației îl constituie raportul cel mai bun între calitate și preț.

Proiectul a fost scos la licitație pentru prima dată în 6 noiembrie 2018, valoarea inițială estimată a lucrărilor fiind de 13.473.392 lei fără TVA. După două încercări eșuate, valoarea proiectului a crescut, în octombrie 2019, la 22.086.837 lei. Investiția este finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională, Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Lucrările de restaurare și conservare vor trebui realizate în maxim 24 de luni din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor.


Prin intermediul proiectului se urmărește punerea în valoare a ansamblului monument istoric prin schimbarea funcțiunii castelului din școală, care a fost ultima funcțiune a clădirii, în Centru Cultural cu standarde ridicate de finisare și dotare. În acest scop, se va amenaja un Centru cultural reprezentativ pentru județul Cluj, prin restaurarea clădirii și a zonei aferente, cu realizarea unor funcțiuni care să permită organizarea unor evenimente culturale, precum și deschiderea castelului pentru vizitarea de către publicul larg. Suprafața terenului ce aparține castelului este de 56.128 mp, din care 644 de mp sunt ocupați de castelul Banffy iar 691 de mp de clădirile adiacente.

Castelul de la Răscruci face parte din ansamblul arhitectural Bánffy de la Bonţida. Monumentul a fost construit în stil neoclasic eclectic și este împrejmuit de un domeniu folosit în epocă drept reşedinţă de vară a familiei Banffy. În prezent, castelul se poate vizita la cerere.

abonare newsletter