monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Restaurante de FIȚE închise de PROTECȚIA CONSUMATORULUI! LISTA celor 5 LOCALURI cu probleme în Cluj

Mai multe restaurante au fost închise de Protecția Consumatorului în Cluj-Napoca zilele trecute, dar din cauza anchetei nu au fost publicate numele.

Comisariatul Regional pentru Proecția Consumatorului (CRPC) Cluj a revenit cu un comunicat în care se regăsesc restaurante de top din Cluj-Napoca. Cele mai mari surprize sunt reprezentate de apariția unor localuri precum Da Vinci, Engels sau Napoca 15.

"Având în vedere că s-au finalizat actele și ținând cont de faptul că au remediate deficiențele constatate până în prezent, mai puțin la Napoca 15, restaurantele și în același timp locul unde se țin evenimente cu mulți participanți cu probleme ce țin de cele semnalate în comunicatul de presă sunt printre altele Motel Gilău, Bistro Engels de pe strada Dorobanților, restaurant Da Vinci și încă un local din Gilău", a comunicat CRPC. 

Administratorii celor cinci restaurante au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 350.000 de lei.

„În urma depunerii a cinci reclamaţii în cursul lunii februarie, care vizau unităţi de alimentaţie publică, comisarii CJPC Cluj desemnaţi să cerceteze aspectele semnalate au descoperit mai multe deficienţe, printre care produse cu data limită de consum şi data durabilităţii minimale depăşite cu una până la 120 de zile, produse depozitate necorespunzător sau la care a fost schimbată starea termică sau produse fără elemente de identificare/caracterizare. Ca urmare a deficienţelor, operatorii economici prestatori de servicii au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 350.000 de lei", se arată într-un comunicat trimis, joi, de CJPC Cluj.

De asemenea, comisarii CJCP Cluj au dispus oprirea definitivă de la comercializare a 315 kilograme de produse neconforme.

„Având în vedere că deficienţele constatate pun în pericol sănătatea şi interesele economice ale consumatorilor, comisarul şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor pe Regiunea de Nord-Vest a dispus un control tematic regional care să cuprindă toate unităţile de alimentaţie publică", se mai arată în acelaşi comunicat.