monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bărbat strivit sub propria mașină într-un garaj din Mănăștur

Un bărbat de circa 70 de ani a fost surprins de un autoturism care a căzut peste el, în timp ce acesta efectua lucrări dedesubtul acestuia, în garajul propriu, situat pe Aleea Moldoveanu din municipiul Cluj-Napoca.

„Acesta a fost observat, în timp util, de către un alt bărbat aflat în trecere, care, cu ajutorul unui taximetrist, a reușit să-l scoată de sub mașină. O asistentă medicală, aflată în timpul liber, a evaluat bărbatul rănit, constatând starea gravă în care se afla, și a început masajul cardiac extern, până la sosirea forțelor de intervenție, care au fost alertate, în jurul orei 13.40, prin numărul unic de urgențe 112”, transmite ISU Cluj.

În momentul sosirii salvatorilor, bărbatul respira, însă după scurt timp a intrat în stop cardio-respirator și au fost necesare reînceperea manevrelor de resuscitare de către echipajul SMURD și pompieri.

„Corpul bărbatului a răspuns manevrelor salvatoare, astfel încât a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate, însă se află deocamdată în stare critică. Apreciem prezența de spirit și implicarea cetățenilor care au găsit bărbatul strivit sub mașină și care s-au implicat în salvarea acestuia, efectuând corect primii pași din «lanțul supraviețuirii» pentru bărbatul aflat, cel mai probabil, în stop cardio-respirator, crescându-i considerabil șansele de a fi salvat”, mai spun pompierii clujeni.