monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Drama chioșcarilor din Mărăști. „Dacă domnul primar zice să murim, murim, că așa zice șeful”

Chioșcurile care sunt vizavi de Piața Mărăști vor dispărea, iar stația de autobuz va fi modernizată. Proprietarii chioșcurilor au termen până în martie să elibereze spațiile.

Mai mulți proprietari ai chișcurilor din Mărăști au venit în Consiliul Local, unde au cerut să rămână pe actuala locație, chiar dacă zona va fi modernizată. Ei nu sunt de acord cu relocarea în apropierea Podului IRA și acuză municipalitatea că le îngroapă afacerile.

”Știu care e poziția dumneavoastră, dar suntem foarte nemulțumiți pentru că nu ați ținut cont de noi deloc. În primul rând ar fi trebuit să vă gândiți la noi pentru că avem 20 de ani de când stăm în amplasamentul respective și am putea fi introduși în sistemul dumneavoastră de modernizare a zonei cu condiția din partea noastră să ne încadrăm după modelul pe care o să îl primim. Când am construit aceste chioșcuri Primăria ne-a dat un model și noi l-am respectat. Am vrea să rămânem acolo pe poziție. Domnul primar nu a fost de acord deloc, cu toate insistențele noastre. Ne-ați relocat la Podul IRA, noi acolo am murit, din start suntem morți. Un comerciant trebuie să aibă vânzări ca să poată trăi, noi acolo nu avem niciun fel de posibilitate. Am dori, dacă sunteți buni, să ne faceți o favoare. Să votați să fim cuprinși în sistemul dumneavoastră de modernizare a zonei. Suntem 10 chioșcuri, nu suntem multe, dar noi putem să ne încadrăm unde doriți, înspre sensul giratoriu, unde doriți, dar să rămânem acolo. Familiile noastre, de acolo, își câștigă existent, în momentul în care ne mutate, am murit și gata. Eu cred că dumneavoastră trebuie să țineți cont de părerile noastre având în vedere că am respectat modelul chioșcului, am fost onești, am plătit dările la stat, chiria. Vecinii din blocurile apropiate nu au avut niciodată probleme cu noi. Cei care au venit în zonă cu mese au creat probleme, dar noi, cu chioșcurile, ne-am văzut de treabă. Vă rog să aveți înțelegere că nu ar fi mare lucru. Trebuie să aveți bunăvoință. Dacă nu ar fi să trăim de acolo, eu nu aș fi venit în Consiliul Local. Și noi suntem cetățenii aceștui oraș, și noi participăm cu taxe și impozite locale. Nu aveți familii dacă ați votat așa ceva. Nu v-ați gândit la noi că trebuie să trăim și noi. Unde mă duc eu la vârsta mea să mă angajez? Dacă domnul primar zice să murim, murim, că așa zice șeful”, a precizat Bica Gligor, comerciant în zona Pieței Mărăști.

„Acolo sunt persoane care muncesc de foarte multă vreme, cu probleme medicale, la o anumită vârstă, sunt oameni cu credite, iar desființarea acestor gherete înseamnă să ne lipsiți de sursele de existență. Relocarea nu ne ajută cu absolut nimic. Această modernizare să o faceți cu noi”, a reclamat și Emilian Sârbu.

Primarul Emil Boc susține că sute de clujeni au cerut desființarea chioșcurilor și susține că în prezent în niciun oraș european nu există ce se află în Piața Mărăști.

„La fel cum dumneavoastră ne cereți să le menținem, sute de clujeni ne cer să le desființăm de foarte multă vreme. Planul Urbanistic General nu mai permite construcții provizorii. Aceste construcții au fost specifice anilor 90. Atunci au fost binevenite, au fost necesare, dar Clujul a trecut la o altă etapă, diferită de cea de tarabe. Mi-am arătat toată disponibilitatea să căutăm soluții alternative pentru dumneavoastră, dar pe aceeași locație nu vor mai rămâne. Asta este clar. Eu nu pot să fiu în orașul acesta o piedică în calea modernizării lui. Personal sunt solidar cu dumneavoastră, dar mie orașul îmi cere să iau decizii care nu sunt întotdeauna populare și nu mulțumesc pe toată lumea. Sunt deschis ca împreună, dacă nu va merge locația alternativă propusă, ne întoarcem să căutăm alte soluții. Am cerut să vi se comunice din noiembrie, minim cu 6 luni înainte, că din 15 martie intrăm într-o altă etapă, tocmai să nu fiți puși de pe o zi pe alta, deși legea  mi-ar permite. Acele lucruri țin de secolul trecut. Legile s-au schimbat. Faceți poze la chioșcurile și tarabele din Mărăști și comparați cu centrul oricărui oraș european, să vedem dacă mai există în vreun oraș european ce există în Piața Mărăști. Nu se mai poate așa. Trebuie să schimbăm orașul. În 15 martie, vor aplica legea. Acolo nu vor mai fi chioșcuri, să nu vă faceți vreo iluzie. Nu mai întorc decizia”, a tranșat primarul Emil Boc situația.

CITEȘTE ȘI

Chioșcurile care sunt vizavi de Piața Mărăști vor dispărea! Stația de autobuz va fi modernizată