monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bărbat din Bistrița-Năsăud, prins în flagrant la Gherla în timp ce dădea o spargere cu levierul

Un bărbat din județul Bistrița-Năsăud este cercetat pentru tentativă la furt calificat în Gherla.

Bărbat din Bistrița-Năsăud, prins în flagrant la Gherla în timp ce dădea o spargere cu levierul

La data de 18 februarie a.c., în jurul orei 02:20, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Gherla, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, Detașamentul 5 Gherla, au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Livezile, județul Bistriţa-Năsăud, care se afla în zona unei societăți comerciale de pe raza municipiului Gherla.

Potrivit IPJ Cluj, la vederea polițiștilor, cel în cauză a părăsit în grabă zona, moment în care polițiștii au observat că în tâmplăria geamului de la respectiva societate comercială se afla înfipt un levier metalic.

Bărbatul a fost urmărit și depistat de polițiști, iar ulterior condus la sediul Poliției, în vederea clarificării aspectelor legale. În cauză se efectuază cercetări pentru săvârşirea infracţiunii detentativă la  furt calificat faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.