monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Zilele Clujului, din nou în toamnă? „Depindem foarte mult de TIFF și de alegerile locale!”

Clujenii de peste hotare și-ar dori să vină acasă de Zilele Clujului, dar nu își pot programa vacanța pentru că nu se știe încă data exactă.

Zilele Clujului, din nou în toamnă...? „Depindem foarte mult de TIFF și de alegerile locale!”

„Mă bucur enorm că există un interes așa de mare pentru compatrioții noștri plecați peste hotare. În mod normal, Zilele Clujului sunt la sfârșitul lunii mai, în ultimul weekend. Avem două situații: depindem de ce se întâmplă la TIFF, care trebuie să se organizeze în funcție de alte festivaluri internaționale. Trebuie să ținem cont de TIFF, pentru că este unul dintre festivalurile importante pe care le avem”, a precizat viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.

Anul acesta, cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc între 29 mai – 7 iunie 2020. Cu toate acestea, mai rămâne o „problemă” de rezolvat pentru municipalitate.

„Al doilea element, sunt alegerile, nu știm exact data alegerilor. Nu am vrea să facem Zilele Clujului în ziua votului, deci depindem de aceste două date. După ce vom cunoaște exact aceste componente, vom putea decide și care va fi intervalul în care organizăm Zilele Clujului”, a mai spus Tarcea, la Radio România Cluj.

Alegeri locale pe 14 sau 21 iunie?

Duminică, premierul demis Ludovic Orban a anunțat când ar putea să aibă loc alegerile parlamentare anticipate și alegerile locale.

„Mandatele consiliilor locale şi judeţene expiră la patru ani după depunerea jurământului, asta înseamnă a doua parte a lunii iunie. Ca atare, cel mai probabil, alegerile locale vor fi fie în 14, fie în 21 iunie, cel târziu pe 21 iunie”, a precizat Orban, la un post TV.

Referindu-se la alegerile parlamentare anticipate, președintele Partidului Național Liberal (PNL) a susţinut că, în cel mai bun caz, acestea ar putea fi organizate în a doua decadă a lunii iunie.

Vă reamintim că, anul trecut, Zilele Clujului au fost decalate tocmai din pricina alegerilor europarlamentare, iar marea sărbătoare a orașului a fost organizată ulterior între 27-30 septembrie. Se repetă scenariul și în acest an?

„Depindem foarte mult de cele două date (n.red. TIFF și alegerile locale), în momentul în care vom ști cele două date, vom putea lua o decizie în această direcție”, a punctat viceprimarul Dan Tarcea.