monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cristina Țopescu a decedat: „Visa să scape de infernul dâmbovițean și să se mute la Cluj”

Fosta jurnalistă Cristina Ţopescu a fost găsită decedată în locuinţa sa din Otopeni. Fiica regretatului comentator sportiv Cristian Țopescu avea doar 59 de ani.

Cristina Țopescu nu mai e printre noi: „Visa să scape de infernul dâmbovițean și să se mute la Cluj”

Informaţia a fost confirmată, duminică seara, de managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Ilfov a precizat că, în cursul serii de duminică, a fost sesizat de o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni.

„A fost găsită decedată în locuinţă (n.red. Cristina Țopescu). Apelul s-a făcut la ora 21:39 de către Poliţie, într-o acţiune de cooperare cu noi. Poliţia ne solicita pentru a doamnă, în jur de 50 de ani, găsită decedată în locuinţă, să confirmăm decesul. Decesul se pare că s-a produs în urmă cu mai multe zile”, a precizat Alis Grasu.

„În urma sesizării, poliţiştii oraşului Otopeni au intrat în imobilul respectiv, unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violenţa. Urmează să se efectueze în cauză expertiza medico-legală”, a punctat IPJ Ilfov.

Visa să se mute pe malul Someșului

Fostul vicepremier în Guvernul Cioloş, Vasile Dîncu, a reacţionat și el la anunţul decesului îndrăgitei știriste. Dîncu a declarat că aceasta era „un intelectual revoltat şi responsabil” şi că „nu accepta compromisuri”. De asemenea, Dîncu a dezvăluit că visul Cristinei Țopescu era să „scape din infernul dâmobiţean şi să se mute la Cluj”.

„Am făcut multe emisiuni cu Cristina. Era altceva decât înţelegem prin eticheta de jurnalist. Era un intelectual revoltat şi responsabil, un om pur şi profund, un înger printre noi, cei descurcăreţi, orientaţi, orientali sau pragmatici. Nu putea accepta compromisurile şi accepta cu seninătate să plătească pentru asta. Era un om atât de rar, încât orice întâlnire cu ea te urmărea săptămâni şi luni bune. Şi poate tocmai de asta, foarte puţini dintre noi au înţeles că admiraţia nu ajunge pentru un astfel de om, solidaritatea ar trebui să fie raspunsul firesc”, se arată într-un mesaj al lui Vasile Dîncu.

„A plecat singură, aşa cum a trăit. Şi-a păstrat sufletul curat şi a trăit ca om liber, solidară cu bucuriile şi cu suferinţele lumii. Am discutat într-o emisiune despre raţiune şi monştrii ei, despre credinţă, valori şi barbaria de toate zilele. Visa să scape din infernul dâmboviţean şi să se mute la Cluj, acolo unde credea că lumea e altfel. Nu a apucat să fie dezamagită şi de acest vis, plecând spre o armonie pe care a cautat-o mereu printre noi. Cristina, drum bun spre lumină!”, a mai scris, pe Facebook, Vasile Dîncu.