Actualitate

În prima zi a anului nou clujenii pot dormi liniştiţi. Miercurea alarmelor nu va avea loc

De câteva luni bune, în Cluj-Napoca, ziua de miercuri începe cu sirenele de alarmare publică. Este vorba despre nişte exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.

“Mâine nu se va desfășura exercițiul «miercurea alarmelor». Va fi reluat începând cu data de 8 ianuarie 2020”, au anunţat reprezentanţii ISU Cluj.

În cadrul exerciţiului, sunt verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) existente la nivelul judeţului Cluj şi audibilitatea mijloacelor de alarmare a populaţiei.


„Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Populaţia nu trebuie să intre în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte cunoașterea semnificaţiei semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul sirenelor”, spun reprezentanţii ISU Cluj.

Principalele semnale care trebuie cunoscute de către populaţie:


 - alarmă la dezastre – 5 sunete a câte 16 secunde, cu pauză de 10 secunde între ele

- prealarmare aeriană – 3 sunete a câte 32 secunde, cu pauză de 12 secunde între ele


- alarmă aeriană – 15 sunete a câte 4 secunde, cu pauză de 4 secunde între ele- încetarea alarmei – un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute

abonare newsletter