monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ioan Aurel Pop, despre Crăciunul din copilărie: „Am plecat prin nămeți cu bunica prin oraș, ca să aibă vreme ai mei să împodobească bradul”

Sărbătoarea Crăciunului se apropie cu pași repezi. Colindul, scenetele specifice Crăciunului şi mesele bogate sunt nelipsite.

Nașterea Domnului Iisus Hristos este sărbătorită în zilele de 25, 26 și 27 decembrie, iar seara de 24 decembrie este cunoscută și sub denumirea de Ajunul Crăciunului. Sărbătoarea Crăciunului datează încă din secolul al IV-lea, când Biserica Creștină a stabilit această dată nu întâmplător, ci pentru a concura cu nașterea zeului Soare din tradițiile păgâne. Mulți istorici ai religiei sunt însă de părere că Nașterea Domnului ar fi avut loc spre sfârșitul iernii.


Preşedintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, povestește, melancolic, cum a fost Crăciunul în comunism.

„Crăciunul este pe la noi, de aproape două milenii, Sărbătoarea Nașterii Domnului. Am învățat încă din liceu, adică în anii comunismului, că numele de Crăciun vine din termenul latinesc creationem (forma de acuzativ singular a substantivului creatio, -nis), acesta însemnând naștere, venire pe lume, creație. De altminteri, în italiana contemporană, expresia la mia creatura înseamnă „copilul meu”. În prima copilărie, înainte de a merge la grădiniță, am învățat rugăciunile simple, iar primul Ajun de Crăciun mi-l amintesc de la vârsta de 4 ani, când am plecat prin nămeți cu bunica prin oraș, ca să aibă vreme ai mei să împodobească bradul și pentru ca tata să se poată îmbrăca în Moșul. Bradul se făcea invariabil în 24 decembrie – nici mai devreme și nici mai târziu – iar în 25 decembrie mergeam la biserică ori ascultam slujba la Radio Europa Liberă. Când m-am plâns bunicii că Moșul, la școală, nu se cheamă Crăciun, ci Gerilă și că nu știu ce să mai cred, mi-a replicat tăios să nu cred decât ce spune ea, dar să nu spun asta învățătoarei. Crăciunul, în toată copilăria mea și apoi în toată perioada comunistă, a fost Crăciun, cu festivitățile cuvenite, cu credința în Dumnezeu, cu frumoase colinde, cu cozonaci și cu daruri, ca-n poveste...Nu am simțit sărăcia și nici interdicțiile, decât târziu, când, oricum, harul și credința întreceau voința diriguitorilor vremelnici”, poveșteste pe pagina de facebook, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop.