monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Clujenii plătesc 2,1 mil. € pentru ca studenţii să circule gratis pe mijloacele de transport în comun

Primăria Cluj-Napoca va suplimenta cu aproape 100.000 de euro suma alocată Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca în vederea acordării subvenţiei pe mijloacele de transport în comun studenţilor. La începutul lui 2019, municipalitatea a alocat Companiei 9,5 milioane de lei.

Primăria a alocat în luna ianuarie 9,5 milioane de lei (bani din bugetul local) pentru studenţii care beneficiază de unul din cardurile nebancare studenţeşti.

“Alocarea sumei de 9,5 milioane de lei la bugetul local pe 2019 Companiei de Transport Public Cluj-Napoca în vederea acordării subvenţiei pe mijloacele de transport în comun studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor de la cursurile de zi, posesori de carduri StudCard, ISIC Student, Omnipass, Euro<26 Student, A Card şi City Card Student în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie”, se arăta la acea dată în proiectul de hotărâre.

Potrivit documentului citat, abonamentul subvenţionat se acordă doar pentru studenţii, masteranzii şi doctoranzii de la cursurile de zi ale universităţilor acreditate din Cluj-Napoca, prin prezentarea carnetului de student, respectiv a adeverinţei vizate la zi şi a unui card menţionat.

“Cele şase carduri vor fi emise obligatoriu cu titlu gratuit, sub sancţiunea neeliberării abonamentelor subvenţionate către posesorii acestor carduri. Consiliul Local va subvenţiona acest abonament cu suma de 35 de lei/abonament lunar”, menţionează municipalitatea. Ca o comparaţie, în 2018 Consiliul Local a subvenţionat acest abonament cu suma de 30 de lei/abonament.

Ulterior, Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a semnalat nevoia suplimentării sumei alocate la începutul lui 2019 în vederea acordării studenţilor a subvenţiei pe mijloacele de transport în comun până la finele anului curent. Cererea CTP Cluj-Napoca este motivată de creşterea numărului de studenţi care au solicitat abonamente gratuite de transport în anul 2019.

“Până în prezent, Compania de Transport Public Cluj-Napoca a înaintat deconturi în sumă de 7,7 milioane lei pentru perioada ianuarie-octombrie 2019. Suma estimată pentru perioada noiembrie – decembrie 2019 este de 2.234.260 lei. Însumând cele două sume, rezultă 9,9 milioane lei, ce depăşeşte suma de 9,5 milioane lei alocată în acest scop de la bugetul local pe anul 2019 Companiei de Transport Public Cluj-Napoca în luna ianuarie. Astfel, se justifică nevoia suplimentării cu 440.650 lei a sumei alocate de la bugetul local pe anul 2019 în vederea acordării studenţilor a subvenţiei pe mijloacele de transport în comun până la finele anului curent”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi supus votului consilierilor locali în şedinţa de joi.

“Cluj-Napoca este un oraş universitar important în care studiază aproximativ 100.000 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi. Primăria a sprijinit iniţiativa emiterii de către organizaţiile studenţeşti a unor carduri nebancare pentru studenţii clujeni. Posesorii acestor carduri beneficiază de unele facilităţi cum ar fi intrarea la spectacolele de operă şi teatru, la muzee, precum şi gratuităţi pe mijloacele de transport în comun. Acordarea în continuare a acestor facilităţi şi în mod particular a gratuităţii la transportul în comun ar constitui o formă de sprijin pentru familiile tinerilor aflaţi la studii, iar efectele sociale ar fi benefice”, arată Primăria Cluj-Napoca.

Potrivit Companiei de Transport Public, preţul unui abonament gratuit valabil pe două linii pentru studenţi costă 70 de lei.

“La transportul studenţilor posesori ale celor şase carduri nebancare s-a observat o tendinţă de creştere a numărului de abonamente de la an la an, ceea ce indică o creştere a atractivităţii în rândul studenţilor a acestui tip de transport. Pentru anul 2019 preţul unui abonament gratuit valabil pe două linii pentru studenţii posesori ai unuia din cele şase carduri nebancare este de 70 de lei (n.red. anul trecut a fost 60 de lei), din care 35 de lei este suportat de la bugetul municipiului Cluj-Napoca şi 35 de lei este suportat de universitatea de care ţine studentul respectiv”, spun reprezentanţii CTP Cluj-Napoca.