monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Jucăriile contrafăcute, marele pericol înainte de Crăciun! Peste 22.000 au fost confiscate

Peste 22.000 de jucării şi produse pentru copii contrafăcute au fost indisponibilizate de poliţişti, în urma unei acţiuni care a vizat protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, fiind efectuate peste 800 de controale, dintre care 540 la agenţi economici, a informat sâmbătă Poliţia Română.

Jucăriile contrafăcute au revenit în piețe cu ocazia Crăciunului, iar polițiștii au făcut zeci de controale. În urma verificărilor efectuate, au fost constatate 269 de infracţiuni.

"Astfel, structurile specializate în investigarea criminalităţii economice au desfăşurat 179 de acţiuni punctuale de verificare, fiind controlate 824 de obiective (540 de agenţi economici, 70 de complexuri comerciale, 75 de autovehicule şi 139 de persoane fizice). În urma verificărilor, au fost constatate 269 de infracţiuni, dintre care 242 prevăzute de Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, 3 prevăzute de Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, 7 infracţiuni de evaziune fiscală şi 17 infracţiuni de altă natură, fiind constituite 195 de dosare penale, dintre care 160 în domeniul comerţului cu jucării", potrivit IGPR.

De asemenea, au fost aplicate 332 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.142.580 de lei.

Totodată, au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare totală de 4.621.826 lei, respectiv 22.793 de jucării şi produse pentru copii, 2.695 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii, 2.825 de produse cosmetice, 238 de produse alimentare şi 3.355 de produse textile.


Etichete: craciun jucarii