monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Teodor Botiș, pictorul care privește arta cu ochii sufletului: „Cei care stau să vadă, pot să observe universul și profesionalismul creațiilor clujene”

Pictorul Teodor Botiș este unul dintre cei mai apreciați artiști plastici din România. Despre Teodor Botiș, putem spune, fără îndoială că este un român care de-a lungul vieții a trăit printre culori și oameni de seamă ai țării.

„Dacă privești arta lui Botiș cu ochii sufletului, atunci vei descifra în ea apele mitice ale substraturilor noastre tracice”, spunea Nichita Stănescu despre pictorul clujean.

În această lună, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca găzduiește salonul Anul al Uniunii Artiștilor Plastici- Filiala Cluj.

„Acest salon este o întâlnire anuală pentru plastici. Mulți ne revedem cu acest prilej, expunem ceea ce credem că este mai bun din lucrările noastre și ne întâlnim cu cei care iubesc creațiile noastre. În această lume a înstrăinării, soluția dintre creator și amator de artă este mai apropiată cu posibile dialoguri despre viață și creație”, relatează pictorul Botiș.

Artele plastice în viața culturală, pe plan local și național, ocupă un loc fundamental. Arta, este, în esență, cea mai profundă expresie a creativității umane.

„Filiala noastră cu peste 400 de membrii cuprinde creatori de valoare de la tineri absolvenți până la generațiile vârstnice. Cei care vizitează Salonul Anual poate sunt surprinși de suflul creațiilor de pictură, sculptură, grafică și ceramică. Cei care stau să vadă, pot să observe universul și profesionalismul creațiilor clujene.

Astăzi, artele plastice nu se bucură de susținere financiară, cei care ar dori să posede lucrări de artă au posibilități financiare reduse. Cu toate aceste greutăți artiștii plastici profesioniști clujeni sunt prezențe vii în viața culturală a țării și mulți peste hotare. Așa se explică și afluența de iubitori de artă la vernisajul Salonului Anual când  cele două săli ale Muzeului de Artă din Cluj au fost arhipline.

Saloanele anuale sunt prezentate și în cataloage care să rămână mărturii peste timp. Prin contribuția financiară a fiecărui expozant se editează cataloage de o înaltă ținută artistică, datorate colegilor de la secția de grafica din filială.

Plasticienii filialei UAP Cluj doresc ca prin creațiile lor să transmită clujenilor mici bucurii.

„Sănătate! Creația noastră să le ofere mici bucurii și să își păstreze capacitatea de a se uimi în fața minunilor pe care le oferă viața. În fața tablourilor, așa cum spunea inegalabilul poet, Nichita Stănescu: La urma urmei tabloul este ochiul unei singure priviri, iar cu cât privirea este mai adâncă tabloul poate să asigure privirii celui viu dimensiunea statică a mirării.

Pictorul clujean Teodor Botiş (n. 20 august 1938, Gherla, judeţul Cluj) a frecventat cursurile secţiei de pictură a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (promoţia 1962), la clasa profesorului Aurel Ciupe, formația sa artistică desăvârșindu-se în cadrul unei specializări urmate în anul 1964, sub îndrumarea maestrului Corneliu Baba. A desfăşurat o intensă activitate didactică în învăţământul superior de artă clujean, mai întâi la Facultatea de Desen din cadrul Institutului Pedagogic (1962-1973), apoi la catedra de pictură a Institutului „Ion Andreescu” (1974-1994).

Ca membru al Filialei Cluj a Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 1969), a deschis o serie importantă de expoziții personale și a participat cu consecvență la expozițiile regionale și județene, fiind prezent și în peste 200 de manifestări expoziționale de grup, festive și republicane. Lucrările sale au fost integrate în importante expoziții românești organizate peste hotare, precum și în manifestări cu participare internațională. A fost distins cu numeroase ordine, premii şi diplome de excelenţă.