monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Viața unui biet cățel, salvată de pompierii inimoși! Animalul căzuse într-o fântână

Pompierii clujeni au salvat, joi dimineață, un câine căzut, peste noapte, într-o fântână de peste 7 metri adâncime.

Viața unui biet cățel, salvată de pompierii inimoși! Animalul căzuse într-o fântână, sursă foto/video: ISU Cluj

Totul s-a întâmplat într-o gospodărie din satul Așchileul Mic, comuna Așchileu, județul Cluj. Potrivit ISU Cluj, a fost utilizat un laț de prindere, prelungit cu o funie pentru a scoate cățelul din fântâna veche, care avea un diametru de circa 70 de cm.

Din fericire, bietul patruped nu a suferit leziuni în cădere și a rezistat bine în ciuda temperaturii reci din apa fântânii. Imediat ce a fost scos, cățelul s-a întors la stăpânul său, nu înainte de a „le mulțumi” salvatorilor pentru acțiunea lor.