monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Alunecări de teren pe strada Borhanciului. Trotuarul şi carosabilul au luat-o la vale!

Trotuarul şi o parte din carosabil au luat-o la vale pe strada Borhanciului, astfel că Primăria Cluj-Napoca plăteşte peste 500.000 de euro pe consolidarea şi refacerea unui tronson de drum puternic afectat de alunecările de teren.

Valoarea totală a investiţiei este de 2,4 milioane lei (500.000 de euro), iar finanţarea se face din bugetul local. Vorbim de 621 mp suprafaţa carosabilă reabilitată, 78 metri liniari lungimea zonei consolidate şi 117 metri pătraţi suprafaţa trotuarelor care urmează să fie reabilitate.

 “În prezent, strada Borhanciului a suferit degradări majore prin alunecarea de teren produsă în zona trotuarului (care a antrenat şi o parte din carosabil) în zona de intersecţie cu strada Voievodul Menumorut. Situaţia actuală a străzii este una nesatisfăcătoare în această zonă de alunecare, din punct de vedere al condiţiilor de trafic. Zona de carosabil este asfaltată, cu trotuar bine conturat pe latura numerelor cu soţ, care la intersecţia cu strada Voievodul Menumorut a suferit degradări în urma alunecărilor de teren, antrenând şi o parte din carosabil. Sistemul rutier actual nu asigură o circulaţie fluentă, în condiţii optime, iar accesul pe porţiunea respectivă se desfăşoară cu dificultate. Lucrarea are ca scop refacarea tronsonului de drum la starea iniţială. Zona de carosabil şi trotuar necesită refacere pe o porţiune de 78 metri liniari şi consolidare cu piloţi foraţi pe două rânduri pe o lungime de 25 metri liniari. Se va crea pe domeniul public un trotuar pe partea numerelor fără soţ pentru a asigura o alveolă pentru autobuze. Soluţia tehnică prevede refacerea sistemului rutier (caroabil şi trotuar) în ampriza existentă a străzii pentru refacerea confortului în trafic. Dezvoltarea infrastructurii pentru transport are un rol prioritar, acesta servind dublu scop: îmbunătăţirea infrastructurii fizice de bază şi accesul la serviciile din zonă”, transmite municipalitatea.

Nu este prima dată când pe strada Borhanci este nevoie de lucrări de intervenție, deși a fost modernizată complet în 2012. În 2013, la aproximativ o jumătate de an de la inaugurare, pe ultimii 500 de metri porțiuni serioase din stradă s-au surpat.

De altfel, arhitecții au avertizat în nenumărate rânduri municipalitatea spunând că în zonă există risc mare de alunecări de teren.

Municipalitatea clujeană a publicat Planul urbanistic zonal (PUZ) pentru Borhanci, unde are în vedere construirea de locuințe și dotări, şcoală, grădiniţă, creşă, centru de cartier, parcuri etc.

Planul Urbanistic Zonal are în vedere reglementarea unui teren cu suprafața de 77,69 hectare. Pe acest teren se dorește organizarea rețelei stradale și reglementarea modului de utilizare a terenului pentru constituirea unei zone de locuințe individuale cu dotările publice aferente, precum și includerea, pe o suprafață de circa 7 hectare a unui spital monobloc de pediatrie.

O expertiză geotehnică realizată în a doua jumătae a anului 2018 a confirmat riscul la alunecări de teren (risc mediu-mare pentru aproape întreaga suprafață a terenului), dar cu toate acestea, arhitecții susțin că “este considerată oportună realizarea investiției”.

“Din punct de vedere geologic, prezența argilei și turbei pot crea probleme în ceea ce privește fundarea. Terenul ce face obiectul PUZ se află pe o pantă medie de 10%. Municipalitatea va trebui să aibă în vedere reducerea numărului de construcții amplasate pe zonele cu risc foarte mare de alunecări de teren. Accesul carosabil se poate realiza, în prezent, fie dinspre sud (strada Borhanci), fie dinspre nord (străzile Bicaz și Gheorgheni) (...) Principala problemă este reprezentată de zonele cu risc mediu și mare de alunecări de teren”, mai spun proiectanții.