monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sute de persoane au ieșit în stradă în Cluj pentru salvarea pădurilor

Duminică a avut loc „Marșul pentru păduri” la care au participat sute de clujeni pentru stoparea tăierilor ilegale.

La Cluj-Napoca, peste 400 de persoane s-au adunat, duminică, pe Bulevardul Eroilor având pancarte cu mesaje precum „Urgenţă climatică”, „Blestemăm securea ce taie pădurea”, „Toţi pentru păduri”, „Nu avem o planetă B”, „Salvaţi pădurea”.


Participanţii au aprins lumânări şi au ţinut un moment de reculegere în memoria pădurarilor ucişi la datorie şi au asistat la un flash mob, un dans al unor tineri pe o melodie despre arderea pădurilor. De asemenea, protestatarii au scandat „Nu vrem defrişare, planeta noastră moare”.

Unul dintre organizatorii marşului, Răzvan Alin Botezatu, a declarat că scopul protestului este de a cere autorităţilor să perfecţioneze programul de urmărire a materialului lemnos şi a aplicaţiei Inspectorul Pădurii.„Trebuie să luăm atitudine şi să protestam faţă de defrişările abuzive, cerem protecţia pădurarilor. Am ieşit în stradă fiindcă cel puţin până la ora actuală nu am văzut un rezultat concret al autorităţilor şi trebuie să luăm atitudine, noi, societatea civilă", a spus acesta.Participanţii la eveniment au pornit într-un marş pe traseul Bulevardul Eroilor -Piaţa Avram Iancu -Prefectura Cluj şi înapoi pe Bulevardul Eroilor.

De asemenea, studiourile de dans din Cluj s-au unit pentru salvarea pădurilor seculare din Romania. La inițiativa Genessis Dance Studio dansatorii din Cluj s-au alăturat “Marșului pentru Păduri” cu peste 50 de dansatori de toate vârstele de la 5 școli de dans locale. Țara noastră are nevoie de mai puțină agresivitate și de mai multă bunăvoință. Astfel, dansatorii au conceput un moment simbolic, în care câteva fete au plantat un copac într-un ghiveci, iar alții au adus pământ pentru a simboliza că doar uniți putem ajuta pădurile din țara noastră.