Actualitate

Încep lucrările la noul sistem de irigații pentru Parcul Central

Primăria anunță că luni, 28 octombrie, încep lucrările de montare a sistemului de irigații care va fi amplasat în Parcul ”Simion Bărnuțiu”.

Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, captarea și aducțiunea apei se va face din albia râului Someșul Mic.

“Instalațiile proiectate vor respecta principiul eficienței energetice și al consumului economic de apă, fiind concretizate prin utilizarea unor sisteme automatizate. Pentru realizarea acestui sistem, precum și pentru traversările aleilor din parc se vor folosi soluții tehnice de subtraversare, astfel încât să nu fie afectată trama stradală (Splaiul Independenței) și aleile existente”, spun reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.


“Printre cele mai importante caracteristici ale sistemului de irigații enumerăm: programarea acestuia se va face de la sediul Primăriei de către Serviciul Spații verzi prin wi-fi; sistemele vor fi prevăzute cu mecanisme antivandal, cu senzori de ploaie pentru a sista irigarea în condiții de ploaie sau de sol saturat; sistemul va fi automatizat și va asigura irigarea uniformă a suprafețelor verzi”, transmite municipalitatea.

Potrivit unui comuniat de presă, s-a realizat o sectorizare, o împărțire a suprafeței de spațiu verde în mai multe zone de udare. În funcție de  vegetația existentă se va alege și metoda de udare: prin aspersiune sau picurare.


În prezent irigarea spațiilor verzi se realizează prin udarea cu furtunul de la hidrant, pe baza programelor lunare de lucrări de întreținere stabilite de către Serviciul Spații verzi (arborii și gazonul din parc, zona verde Casino, rondoul cu flori de la fântâna arteziană).

Lucrarea va fi executată de firma Eco Garden Construct, care a câștigat licitația organizată de municipalitate în toamna anului 2018. Valoarea acesteia este de 1,2 milioane de lei, iar durata de execuție este de 6 luni.

Ultimele Stiri
abonare newsletter