Actualitate

Septembrie a trecut. Boc încă mai crede în promisiunile lui Tișe despre Centrul de Deșeuri

Emil Boc se declară în continuare nemulțumit de prestația celor două firme de salubritate din Cluj-Napoca în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor.

sursa foto radiocluj.ro sursa foto radiocluj.ro

“Rosalul este dezastru. Nici ceilalți nu sunt mai breji. Asta e realitatea. Eu le spun că nu știu cum să scap de ei procedural dacă nu își vor face datoria. În fiecare zi adunăm puncte negative pentru ei să pregătim rezilierea contractului, nu se face foarte ușor pentru că în instanță durează, iar deșeurile trebuie ridicate. Pe de altă parte, trebuie să știe că nu pot să-și bată joc de banii clujenilor, de sănătatea și calitatea vieții la Cluj. De aceea, noi pregătim fundamentarea pentru reziliere, dacă nu își vor face datoria sunt amendați în fiecare zi, se adună punctele. Nu putem tolera. Am observat unele îmbunătățiri în ultima perioadă, dar e departe de ceea ce așteaptă cetățeanul să vadă. Vor fi puși la zid dacă vreodată vine firma cu o mașină și pune toate fracțiile în aceeași mașină. Ei invocă faptul că oamenii nu fac colectare selectivă” a spus primarul Emil Boc, joi dimineață, la un post de radio.

Primarul este convins că prima celulă din Centrul de Deșeuri va fi inaugurată în această toamnă, fără să precizeze o dată exactă. Reamintim că președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, se lăuda că prima celulă din CMID va fi inaugurată în septembrie.


“Eu știu că în această toamnă, nu știu exact data, din informațiile primite de la Consiliul Județean, prima celulă va fi dată în folosință. Și așteptăm să vedem acest moment care va pune capăt rampei temporare de la Pata Rât. Noi trebuie să neutralizăm această rampă, prin eliminarea tuturor gunoaielor de acolo și aducerea terenului la starea inițială. Până atunci, ducem și în altă parte gunoiul”, a mai spus Boc.

Reamintim că Centrul de Deșeuri nu este gata, este departe de a fi funcțional în ciuda laudelor Consiliului Județean că se lucrează la foc continuu și o parte a investiției este gata de inaugurare, județul Cluj a cheltuit sute de milioane de euro pe un proiect care de 8 ani de zile bate pasul pe loc, rampa de gunoi de la Pata Rât nu e închisă, clujenii plătesc facturi majorate la gunoi, iar rampele permanente ale RADP-ului (de patru ani de zile nu mai putem vorbi de rampe temporare) nu mai fac față tonelor de deșeuri care se depozitează acolo, Clujul fiind nevoit să își transporte gunoaiele la Oradea sau Târgu Mureș.


În luna aprilie, Alin Tișe spunea că rampa de la Pata Rât va închisă în lunile iulie-august, iar o parte din Centrul de Deșeuri va fi inaugurat în septembrie. Niciuna dintre aceste promisiuni nu a fost respectată.

Închiderea rampei de la Pata Rât este în această vară, până în iulie-august va fi închisă rampa de la Pata Rât. În iulie-august sperăm să fie închisă rampa de la Pata Rât și, de asemenea, Centrul de Deșeuri să funcționeze ca primă celulă, cu căi de acces, în septembrie, e termenul limită pentru noi să finalizăm, în sfârșit, prima celulă din CMID. Deci, orizonul de timp pentru CMID este septembrie anul acesta”, a spus Tișe.


La nivelul municipiului Cluj-Napoca, serviciile de colectare a deşeurilor menajere sunt asigurate, pe cele două sectoare în care a fost împărţit oraşul, de firmele Rosal şi Brantner-Vereş.

Începând de luni, 1 iulie 2019, clujenii sunt nevoiți să colecteze selectiv deșeurile pe patru fracții plastic/metal, hârtie/carton, sticlă, deșeuri redizuale/amestecate/menajere, iar cei care nu se conformează riscă să primească amenzi usturătoare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter