Actualitate

Razie pe Piezișă și în autobuze. Agenții de pază din zona campusurilor, instruiți de polițiști

În noaptea de 10 spre 11 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au acționat cu efective mărite în zona străzii Piezișă pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Razie pe Piezișă, în stații și în autobuze. Agenții de pază din zona campusurilor, instruiți de polițiști, sursă foto: IPJ Cluj Razie pe Piezișă, în stații și în autobuze. Agenții de pază din zona campusurilor, instruiți de polițiști, sursă foto: IPJ Cluj

Au participat polițiști din cadrul Secției 6 Poliție, Biroului pentru Centrul Universitar, polițiști din cadrul Serviciului pentru Imigrări, jandarmi și polițiști locali. În paralel, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au acționat pentru prevenirea și combaterea abaterilor rutiere, transmit reprezentanții IPJ Cluj.

De asemenea, a fost organizată o acțiune cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, genți și poșete. Polițiștii implicați au acţionat cu preponderență în zona stațiilor de autobuz și în mijloacele de transport în comun. Au acționat atât polițiști de ordine publică, cât și de investigații criminale. „Polițiștii vor continua acțiunile pentru reducerea numărului de furturi și pentru prevenirea unor astfel de fapte”, promite IPJ Cluj.


Nu în ultimul rând, polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar au derulat acțiuni de informare și instruire a agenților de pază din zona campusurilor universitare. S-a atras atenția asupra respectării prevederilor planurilor de pază, respectarea consemnului general şi particular al postului precum şi modul de prevenire şi intervenţie în diferite situaţii. La activități au participat aproximativ 30 agenţi de pază.

Pentru neregulile constatate noaptea trecută, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, fiind identificate abateri de la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, de la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și de la Legea 333/2003 privind paza bunurilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter