monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Sâmbătă și duminică, program special cu publicul la ghișeele CTP Cluj-Napoca

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță program cu publicul pentru ghișeele Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca în perioada 12-13 octombrie 2019, pentru desfășurarea activității de vânzare a cardurilor de transport.

Sâmbătă și duminică, program special cu publicul la ghișeele CTP Cluj-Napoca

Astfel, în zilele de sâmbătă și duminică, 12 și 13 octombrie 2019, va fi program cu publicul la ghișeele CTP din cadrul Primăriilor de cartier Mănăștur (str. Ion Meşter nr. 10) și Grigorescu (str. Alexandru Vlahuţă nr. 46-48) și la Centrul de Informare pentru Cetățeni (str. Moților nr. 7).

Ghișeele vor fi deschise în intervalul orar 08:00 – 16:00. „Această măsură este necesară având în vedere creșterea volumului de activitate la ghișeele CTP în cursul săptămânii”, se arată într-un comunicat al municipalității.

„Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA deschide în perioada 12-13 octombrie 2019 (sâmbătă și duminică) centre de vânzare pentru carduri. Invităm studenții și călătorii să se prezinte pentru eliberarea sau reîncărcarea cardurilor în următoarele locații (n.red. VEZI galerie FOTO). Vă rugăm să vă planificați pe site-ul www.ctpcj.ro”, transmit reprezentanții CTP Cluj-Napoca.