monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Povestea unei crime din Mănăștur, veche de 500 de ani

În urmă cu cinci secole, în satul Mănăștur, care între timp a devenit un cartier al municipiului Cluj-Napoca, a avut loc o crimă oribilă. Autoritățile de la acea vreme s-au grăbit să găsească vinovați, dar nu au acționat tocmai corect.

Infracțiunile și crimele au avut loc dintotdeauna, chiar și în Cluj, la fel ca acum. O crimă oribilă a avut loc în secolul XVI, în satul Mănăștur, astăzi cel mai mare cartier al municipiului Cluj-Napoca. Doi copiii, care păzeau podgoria satului, au fost loviți în cap, în anul 1582.

„Mai de mult, când Mănăștur era doar un sat, separat de Cluj, exista o abație mare, Calvaria se numește astăzi. Era abația Sfintei Fecioare Maria, care era un locaș de cult catolic, condus de iezuiți și care făcea parte dintr-o rețea de biserici din Transilvania. În anul 1582 se petrece o crimă. Dimineața sunt găsiți doi copii cu capetele sparte în viile satului. Viile mănășturenilor, probabil că erau în zona cartierului Gheorgheni de astăzi. Fapta s-a petrecut pe teritoriul abației. Abația avea mai multe sate în subordine și anume Mănăștur, Chinteni, Baciu, Leghia și Tiburț, un sat care astăzi nu mai există, lângă Chinteni”, a explicat Gabriel Rusu, istoric clujean.

Presiunea mănășturenilor

Potrivit informațiilor descoperite de specialiști, mamele celor doi copii s-au înfățișat stăpânului moșiei, respectiv starețului mănăstirii de la Calvaria, spunând ce s-a întâmplat. Starețul era un anume Matias, care era novice în a face cercetări penale.
„Astăzi observăm că atunci când autoritățile ezită și nu iau măsuri în mod operativ și corect, oamenii tind să își facă singuri dreptate. Să iasă în stradă, să facă scandal și să încerce să își impună punctul de vedere și să facă dreptate. Asta se întâmpla și odinioară. Lumea din Mănăștur s-a revoltat. Toată lumea s-a strâns în fața abației și a cerut ca suspecții să fie prinși. Cine erau acești suspecți? Erau patru păstori români din comuna Baciu, care își pășteau oile undeva în zona Hoia”, a relatat istoricul.
Astfel, cei patru păstori au fost duși la mănăstire unde li s-au pus întrebări în legătură cu cele întâmplate, dar, din lipsă de probe, nu au putut să fie reținuți, așa că au fost liberi să plece. După două zile de la incident, din cauza traumatismelor suferite, cei doi copii au murit, fără să discute cineva cu ei, să încerce să obțină informații în legătură cu atacatorii. Așa că mamele, împreună cu alți locuitori ai satului Mănăștur merg iar la abate să ceară dreptate.

„Abatele își trimite din nou oamenii în zona Baciului, sunt arestați iarăși cei patru păstori și aduși în incinta mănăstirii. În acest moment, rectorul nu a făcut niciun act procedural, care astăzi ni s-ar părea firesc, cum ar fi să caute probe, să vadă dacă într-adevăr acolo s-a întâmplat fapta. Să vadă dacă nu găsește urme ale păstorilor la fața locului. Abatele nu a vorbit nici cu copiii cât erau încă în viață, să ceară informații despre autori, să îi descrie, să spună ce limbă vorbeau”, a povestit Gabriel Rusu.

Un proces și vinovați trași la răspundere în grabă

Abatele nu știa ce să facă cu cei patru suspecți și cere sfatul judelui de la Cluj, care îi zice să îi separe pe cei patru suspecți, ca să nu își poată crea un alibi. Fiindcă mănăstirea nu avea celule, cei patru au fost închiși, separat, în hambare. Însă locuitorii sunt neliniștiți. Vor ca cei care îi reprezintă să rezolve problema, să fie trași la răspundere cei vinovați. Mănășturenii se adună iar la ușa mănăstirii, așa că starețul organizează în grabă un proces, în cadrul căruia cei patru păstori din Baciu sunt tortuați pentru informații.

„Lumea se adună din nou la ușa abației și cer să se facă dreptate. Abatele Matias convoacă juzii satelor din subordine și în curtea abației are loc procesul. Mănășturenii voiau să vadă că abatele ia măsuri. Pentru fapta de omor, pravilele evului mediu prevedeau pedeapsa cu moartea. Cei patru păstori riscau pedeapsa capitală. Pentru asta însă era nevoie de un proces. Procesul are loc de față cu mănășturenii și cu juzii. Păstorii sunt supuși la chinuri. Sunt arși, schinjuiți. Anchetatorii încercau să le smulgă mărturisiri. Cert este că în mod permanent, cei patru păstori au negat că ei ar fi ucis cei doi copii. Până la urmă au fost găsiți vinovați, deși nu existau probe evidente și abatele a dispus condamnarea la moarte a doi dintre cei patru păstori, care păreau a fi cei mai vinovați”, a continuat istoricul.

Cei doi păstori au fost trași în țeapă. Specialiștii spun că asta s-a întâmplat, cel mai probabil, în centrul satului Mănăștur.

„Cât au fost încă în viață, în agonie, pe țeapă, cei doi păstori români strigau și își revendicau nevinovăția. Spuneau că nu ei au fost vinovați de moartea celor doi copii. Foarte multă lume, chiar din Cluj au auzit de cele întâmplate și chiar mănăștureni nu erau foarte convinși de dreptatea abatelui. Judecata s-a făcut în mod superficial, a fost un proces scurt fiindcă lumea era înfierbântată, lumea voia să vadă sânge, să vadă dreptate. Ulterior apar câteva informații foarte interesante, cum că, auzind de cele întâmplate, câțiva locuitori din satul Florești, au dispărut ca din întâmplare, ca și cum ar fi fost și ei vinovați”, a adăugat Rusu.

O judecată strâmbă

„Părerea mea ca istoric, ca cercetător este că a fost o judecată strâmbă, superficială. Toate aceste informații le avem dintr-o relatare a unui călugăr iezuit, Ștefan Santo, născut undeva la Olumuț și trimis în Cluj să predea la liceul înființat de Ștefan Bathory în 1581. El scrie o carte, în care în câteva pagini relatează acest eveniment dramatic care s-a petrecut în Mănăștur. Ar trebui să existe undeva și dosarul în care notarul a consemnat depozițiile martorilor, a suspecților, dar acest registru încă nu a fost găsit”, a concluzionat istoricul.

Ce spun specialiștii în domeniu

Comisarul șef de poliție Gabriel Săcară, ofițer specialist în cadrul Biroului pentru combaterea infracțiunilor contra vieții,  a explicat greșelile care au fost făcute în timpul anchetei care a avut loc în urmă cu aproape o jumătate de mileniu.

„Într-adevăr, din câte date au existat acolo, cu copiii nu s-a discutat deloc, ceea ce trebuia făcut în primul rând. Nu cred că acei copii nu ar fi putut da anumite detalii, imediat după incident. Acei ciobani, dacă erau vinovați, fugeau. Bâtele nu au fost găsite. Martori nu au fost identificați. Justiția făcută pe repede înainte... e cam aiurea. Doar așa, să liniștim cetatea, noi îi condamnăm și dacă sunt vinovați și dacă nu. Chestiunea cu persoanele care au fugit, din Florești, nu știm care sunt informațiile, de ce au fugit. Era liberă circulație, unde își găseau de lucru, plecau. Din punct de vedere al anchetei, a fost făcută total superficial. Judecata aceea publică, făcută cu junii aduși fără o pregătire, fără nimic, cu comunitatea acolo care urla că vrea dreptate, e puțin fortață. Autopsii nu s-au făcut, fiindcă doar la cei bogați se făceau”, a explicat Gabriel Săcară.

În cazul în care s-ar petrece un astfel de caz în prezent, ancheta s-ar desfășura astfel.

„Acum, să avem un caz similar, în primul rând s-ar discuta cu copiii tot ce se poate. S-ar reface traseul lor, pe unde au umblat, cu cine au intrat în contact. Acum sunt și camere de luat vederi. S-ar putea face o expertiză pe grupă de sânge dacă se găsea sânge pe bâte sau de ADN în cel mai complicat caz. S-ar face audierea lor, testarea poligraf, s-ar verifica alibiu. Chiar dacă copiii ar fi murit după două zile, nu îi reținem fiindcă așa vor părinții. S-ar face cercetări la fața locului. E imposibil ca la o agresiune să nu găsești o urmă. La copii se căuta un depozit subunghial”, a spus specialistul în combaterea infacțiunilor contra vieții.