monitorulcj.ro Menu

Actualitate

PEDITEL dă clasă ALOPEDI. 40.000 de apeluri diferență între cele două servicii

ALOPEDI și PEDITEL au același scop, acela de a oferi sfat medical pediatric prin telefon, pentru a evita supra aglomerarea Unității de Primiri Urgențe. PEDITEL a avut, însă, de aproape 5 ori mai multe apeluri decât ALOPEDI în primele nouă luni ale acestui an.

ALOPEDI, serviciul de sfat medical pediatric prin telefon asigurat de către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, care este finanțat de Consiliul Județean a preluat pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2019 peste 8.500 de apeluri.

„Din totalul acestora, 65,66 % au apelat serviciul de sfat medical cu probleme ce nu au impus consultul medical și pentru care medicii au explicat părinților cum pot îngriji copiii la domiciliu, cu beneficiile de rigoare. De asemenea, în cazul a cca. 1.000 de copii a fost recomandat consultul medical imediat, părinții fiind îndrumați spre cel mai apropiat centru medical, potrivit problemei pentru care a fost apelat ALOPEDI”, se arată într-un comunicat de presă transmis de CJ.

În același timp, PEDITEL, care a fost creat tot în urmă cu șase ani de către ONG-ul Fundația Părinți Clujeni, în primele nouă luni ale acestui ani, a avut 48.357 de apeluri,  în contextul în care pentru acest serviciu, membrii fundației caută constant sponsorizări pentru a putea să își continue activitatea. Doar în luna septembrie, medicii PEDITEL au preluat 5.167 de apeluri. Din numărul de apeluri din ianuarie până în septembrie, 27% au venit din Cluj, 26% din București, iar 4,95% dintre apeluri au fost din Diaspora.

Primele 9 luni din 2019 medicii PEDITEL au vorbit la telefon peste 172.000 de minute.

Reprezentanții Consiliului Județean spun că ALOPEDI este „primul serviciu de callcenter pediatric din România” și funcționează din ianuarie 2014. Realitatea este însă alta. De fapt, inițial PEDITEL a fost creat pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii în cadrul proiectului major „Zâmbet de copil, copilăria nu e la spital”, realizat de Fundația Părinți Clujeni, prin care au fost investiți în jur de 250.000 de euro pentru aparatură, mașină de transport pacienți, renovarea bucătăriei și înființarea unui callcenter prin care să se ofere sfat medical pediatric gratuit prin telefon.

Astfel, ALOPEDI a fost înființat, de fapt, abia în luna mai a anului 2015, când s-a produs ruptura între ONG și Spitalul de Copii. Statisticile pe care Consiliul Județean le oferă pentru anul 2014 sunt de fapt numărul apelurilor primite de către PEDITEL, care funcționează din data de 14 ianuarie 2014.

Pe lângă numărul de apeluri impresionat pe care le-a primit PEDITEL în primele nouă luni ale acestui an, acesta este și singurul proiect global de acest fel din lume. Astfel, părinții să se bucure de serviciu gratuit, de oriunde din lume. Majoritatea cazurilor pe care le-au soluționat medicii prin telefon au provenit din Europa, mai ales din țări precum Italia sau Spania, unde locuiesc mai mulți români. Însă au existat apeluri recepționate din Australia, Japonia și chiar Statele Unite ale Americii.