Actualitate

O CLUJEANCĂ ar putea ajunge COMISAR EUROPEAN!

După respingerea Rovanei Plumb, Viorica Dăncilă l-a propus pe Dan Nica pentru postul de comisar european, dar Ursula von der Leyen nu s-a arătat încântată. Cine este noua propunere a PSD?

Preşedintele Comisiei Europene nu a fost foarte încântată de reapariţia numelui lui Dan Nica pe lista candidaților pentru portofoliul de comisar european, motiv pentru care Viorica Dăncilă a revenit cu un al treilea nume şi a propus-o pe clujeanca Gabriela Ciot, secretar de stat la MAE.

Alegerea Gabrielei Ciot a venit după ce Ursula von Leyen ar fi cerut nominalizarea unei femei drept propunere pentru comisar european. Gabriela Firea a propus-o iniţial pe europarlamentarul Claudia Ţapardel, dar membrii CEX al PSD au refuzat.


Melania-Gabriela Ciot a fost numită în funcţia de secretar de stat pentru afaceri europene, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la data de 20 septembrie, 2017. Este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, iar în 2015 a obținut abilitarea pentru conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene. În cadrul Facultății de Studii Europene este Directorul Școlii Doctorale „Paradigma Europeană” (relații internaționale și studii europene) și coordonează programele de masterat Management și negocieri internaționale și europene și Cultural Diplomacy and International Relations. Gabriela Ciot este coordonatoarea Centrului pentru Negocieri Internaționale și Europene, de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, și a secției de Diplomație Culturală (ICD Berlin, filiala Cluj-Napoca). A obținut un doctorat în Relații Internaționale și Studii Europene (2012, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca) cu calificativul „Summa cum laudae” și un doctorat în Științe ale Educației (2009, Universiteit Ghent, Belgia).

Ultimele Stiri
abonare newsletter