monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Un deputat PSD vrea o altă zi națională! Propunere neaşteptată la Senat

Adrian Solomon, deputat PSD, a iniţiat un proiect de lege prin care îşi doreşte ca 1 martie să fie ziuă naţională.

Ziua Mărţişorului,1 martie, ar putea deveni zi de sărbătoare naţională, pentru „oficializarea şi promovarea unei sărbători populare româneşti ancestrale incluse în patrimoniul universal în anul 2017”, conform proiectului legislativ depus de Solomon la Senat.

„Se instituie ziua de 1 martie- Ziua Mărţişorului, ca zi de sărbătoare naţională. Ziua Mărţişorului poate fi marcată de către autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice de drept public ori privat, prin organizarea şi/sau participarea, în ţară şi peste hotare, la programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social, cultural, artistic sau ştiinţific, dedicate acestei sărbători naţionale, luând în considerare combinaţia culorilor albă şi roşie drept culori specifice ale zilei. Autorităţile administraţiei centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetere proprii în vederea organizării şi delurălii în bune condiţii a manifestărilor prevăzute la art 2 în limita alocaţiilor bugetare aprobate”, prevede propunerea legislativă.

Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat, ca primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind decizională.