monitorulcj.ro Menu

Actualitate

CFR SA modernizează 47 de stații. Județul Cluj bifează una singură, cea de la Dej!

Şapte companii româneşti de specialitate au depus oferte în cadrul licitaţiilor publice organizate de compania naţională de căi ferate pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru 44 de staţii de cale ferată.

CFR se angajează să modernizeze 47 de stații. Județul Cluj bifează una singură, cea de la Dej

Acestea au fost incluse în programul privind modernizarea a 47 de staţii de cale ferată, informează CFR SA printr-un comunicat remis vineri. Valoarea financiară estimativă pentru elaborarea studiilor de fezabilitate este de 16,5 milioane lei, fără TVA.

Procedurile de licitaţii organizate de sucursalele regionale de cale ferată Cluj, Craiova, Galaţi şi Constanţa pentru cele 24 de staţii de cale ferată – Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Călători, Beclean pe Someş, Valea lui Mihai, Carei, Salonta, Târgu Jiu, Alexandria, Caracal, Filiaşi, Roşiori Nord, Piatra Olt, Râmnicu Sărat, Adjud, Comăneşti, Făurei, Tecuci, Mărăşeşti, Mangalia, Neptun (Hc), Costineşti Tabără şi Ciulniţa se află în etapa de evaluare a ofertelor tehnice, precizează CFR SA.

Ofertele depuse în cadrul procedurilor de licitaţii organizate de sucursalele regionale de cale ferată Bucureşti şi Iaşi pentru cele 12 de staţii de cale ferată - Târgovişte, Ploieşti Vest, Sinaia, Buşteni, Videle, Titu, Suceava Nord, Paşcani, Vatra Dornei Băi, Vereşti, Dolhasca şi Gura Humorului (Oraş) au fost evaluate din punct de vedere tehnic, în prezent fiind în evaluare ofertele financiare.

Sucursala Regională CF Braşov a finalizat procedura de licitaţie publică şi a încheiat contractul, în valoare de 2,67 milioane lei, cu societatea Consis Proiect SRL Bucureşti, care va elabora 8 studii de fezabilitate pentru staţiile Miercurea Ciuc, Făgăraş, Sebeş Alba, Gheorghieni, Reghin, Aiud, Teiuş, Războieni.

Pentru staţiile Băile Herculane, Petroşani, Orşova, aflate pe raza judeţelor Caraş-Severin şi Hunedoara, Sucursala Regională CF Timişoara a relansat, în data de 12 septembrie a.c., procedura de licitaţie publică pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, la prima procedură nefiind depusă nicio ofertă din partea agenţilor economici de specialitate.

„Studiile de fezabilitate pentru cele 47 de staţii, incluse de CFR SA în noul program de modernizare a staţiilor de cale ferată, au ca obiectiv prioritar asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe: modernizarea şi repararea clădirilor de călători, inclusiv facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă; înălţarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din staţii, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare; asigurarea sistemelor de ventilaţie şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante; modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător; înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj; asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc.”, se mai menţionează în comunicat.

Proiectul „Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată”, parte integrantă a Programului Operaţional Infrastructură Mare este inclus în bugetul CFR SA la capitolul fonduri externe nerambursabile şi a fost lansat începând cu luna mai, de cele 8 sucursale regionale de cale ferată – Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov, Galaţi şi Constanţa.